Peste 50 de percheziţii în Dâmboviţa, Bucureşti şi Prahova, într-un dosar de înşelăciune, fiind vizaţi mai mulţi dezvoltatori imobiliari

„Astăzi, 31 martie,  Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, efectuează 51 de percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Bucureşti  şi în judeţele Dâmboviţa şi Prahova”, anunţă Poliţia Capitalei.

De asemenea sunt puse în aplicare şi mai multe mandate de aducere, intr-un dosar în care se fac cercetări pentru infracţiunea de înşelăciune, în domeniul construcţiilor.

„Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că mai mulţi dezvoltatori imobiliari, persoane fizice şi juridice, ar fi prejudiciat o instituţie publică, prin faptul că la momentul recepţiei clădirilor ar fi prezentat, împrejurarea nereală că au realizat mai multe locuri de parcare, decât cele existente în fapt, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 2  milioane euro”, anunţă poliţiştii.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed