Revoluţionarii cer demisia Guvernului şi a premierului. În caz contrar, susţin ei, sunt pregătiţi să facă “o Revoluţie mai mare decât cea din 1989”. De asemenea, protestatarii sunt nemulţumiţi că Executivul nu ar respecta “Legea recunoştinţei” şi ar intenţiona să le taie indemnizaţiile.
Reprezentanţii Jandarmeriei Capitalei au declarat pentru NewsIn că protestul are autorizaţie până la ora 14.00 şi că, până în prezent, nu s-au înregistrat incidente între forţele de ordine şi manifestanţi. De altfel, revoluţionarii sunt împrejmuiţi de garduri de protecţie.
După protestul din Piaţa Victoriei, manifestanţii se vor muta în faţa Palatului Cotroceni. Mitingul de luni este organizat de Blocul Naţional al Revoluţionarilor.









