Petre Magdin împlinește 80 de ani! Legendarul rocker al anilor ‘90 poartă în continuare plete și, spre surprinderea multora, a devenit un om apropiat de credință /FOTO EXCLUSIV

Pe 29 august, Petre Magdin împlinește 80 de ani. Emblema unei generații, cea mai nonconformistă vedetă a televiziunii române de după ’89, artistul ce a adus rockul în casele românilor, la televizor, prin prima emisiune de profil- ”Întâlnirea de la Miezul Nopții”- a ales să schimbe forfota Capitalei cu viața liniștită la țară.

Cel ce și-a câștigat pe drept titulatura de ”ministrul rock-ului românesc”, după ani de muncă în sediul Televiziunii Românie, Magdin a ieșit la pensie și duce o viață liniștită într-o localitate vâlceană (comuna Crețani, Vâlcea), alături de soția și îngerul său păzitor, jurnalista Ana Moroșanu Magdin.

Refăcut după un accident vascular suferit în urmă cu câțiva ani, cel mai iubit rocker și prezentator de televiziune în rândul tinerilor de după Revoluție, a ieșit din viața publică dezamăgit de fostele conduceri ale TVR-ului, care i-au refuzat proiectele sale, asta după o prodigioasă carieră în instituția amintită.

”Ministrul rock-ului românesc”, Petre Magdin împlinește 80 de ani pe 29 august a.c.

Petre Magdin împlinește 80 de ani! Cel care crea controverse în anii ’90 salutând cu așa zisă ”mână încornorată” este un om apropiat de biserică

Greaua cumpănă medicală prin care a trecut muzicianul care a fondat în anii ’70 trupele Modern Grup și Dixie, l-a apropiat de lăcașurile de cult ortodoxe vâlcene, unde face dese pelerinaje ecumenice. Asta spre surprinderea celor ce-l recunosc și care îi dezaprobau în anii ’90 atitudinea sa liberă și saluturile sale consacrate pe care le descriau drept ”mână încornorată”. Aranjor muzical, cântăreț, compozitor, muzician, orchestrator, producător de emisiuni muzicale și de divertisment, Petre Magdin rămâne omul în fața căruia se înclină mulți artiști consacrați azi.

În emisiunile lui Petre Magdin s-au lansat generații de respectați artiști ai scenei muzicale și a făcut posibil visul a zeci de formații și artiști de la începuturile anilor ‘90, acela de a avea un album și de a se lansa la singurul post de televiziune din acea perioadă.

Petre Magdin împlinește 80 de ani!

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed