Petrom va intra în 2011 pe piaţa de energii regenerabile (VIDEO)

“Acum ne uităm după proiecte şi vom decide în funcţie de ce ne oferă piaţa. Oricum, în 2011, cu siguranţă vom fi producători de energie electrică, prin centrala de la Brazi”, au declarat reprezentanţii Petrom.

Potrivit site-ului companiei, între obiectivele OMV Petrom pentru 2010, este şi “pregătirea intrării pe piaţa energiei în 2011, prin construcţia centralei electrice de la Brazi şi proiectele din domeniul energiilor din surse regenerabile”.

OMV Petrom a început în iunie 2009 construcţia efectivă a centralei electrice pe gaze de la Brazi, ce va avea o putere instalată de 860 MW, pentru care vor fi investite circa 500 milioane euro. Petrom va începe furnizarea în sistemul energetic naţional în a doua parte a anului 2011.

Un consorţiu format din General Electric (USA) şi Metka (Grecia) va construi şi livra la cheie centrala electrică, termenul de livrare fiind septembrie 2011. Acesta este cel mai mare proiect privat de generare de electricitate din România, iar lucrările pregătitoare au fost demarate încă din 2008.

Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele de explorare şi producţie, rafinare şi marketing, gaze naturale şi energie. Petrom exploatează rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 0,9 miliarde barili echivalent petrol, are o capacitate maximă anuală de rafinare de 8 milioane tone şi circa 550 de staţii de distribuţie carburanţi în România. Compania deţine, de asemenea, o reţea internaţională de 269 benzinării, localizate în Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia.

OMV deţine 51,01% din acţiunile Petrom. Grupul OMV activează în 13 ţări din Europa Centrală în domeniile de Rafinare şi Marketing şi în 17 ţări în şase regiuni de bază în domeniul de explorare şi producţie. Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri deţine 20,64% din acţiunile Petrom, Fondul Proprietatea deţine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare are 2,03% din acţiuni, restul de 6,21% fiind deţinut de alte persoane fizice şi juridice.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole