Pivniceru: Voi analiza ce trebuie să primeze – calitatea de membru CSM sau cea de ministru

„Voi analiza împreună cu colegii de la CSM şi vom vedea care fenomen trebuie să primeze, calitatea mea de membru al CSM sau calitatea de ministru al Justiţiei”, a spus Pivniceru, referindu-se la decizia pe care o va lua în cazul în care va avea de ales între cele două funcţii.

 

Ea a susţinut că nominalizarea sa este o problemă „uşor inedită” şi potrivit „logicii simple” funcţia de membru al CSM şi cea de ministru sunt incompatibile.

 

„Este o problemă uşor inedită şi cam lipsită de cadru legislativ ca un judecător de carieră să fie ales pentru învestitura de ministru de Justiţie în condiţiile în care funcţiunile sunt incompatibile, fiecare este aparţinătoarea unei alte puteri. Sunt totuşi câteva texte în legislaţia noastră care ar permite o detaşare la Guvernul României şi de acolo în această învestitură. Am făcut o cerere de detaşare Consiliului Superior al Magistraturii şi la ora 18,00 secţia de judecători ia în calcul această cerere să vedem în ce măsură putem rezolva chestiunea de incompatibilitate. (…) Ca judecător aparţin puterii judecătoreşti, ca ministru al Justiţiei aparţin puterii executive. Deci la logica simplă ele sunt incompatibile. Să vedem care vor fi modalităţile juridice”, a explicat Pivniceru.

 

Întrebată în baza cărei legi s-ar putea permite detaşarea, Pivniceru răspuns că: „Legea specială a CSM este Legea 317, dar statutul de bază al oricărui judecător este Legea 303. Şi în temeiul acelei legi sunt permise detaşări ale judecătorilor în diverse structuri administrative cu suspendarea activităţii bazice pe perioada detaşării. Se vedea în ce măsură este compatibilă cu statul de membru CSM, care este o a doua funcţiune electivă în cadrul puterii judiciare, oricum la ora 18,00 CSM-ul va lua o decizie în acest scop”.

 

Ea a susţinut că „numele unor persoane sunt mai puţin importante în viziunea de sistem”, întrebată dacă se gândeşte la un înlocuitor pentru procurorul general sau pentru cel al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

 

„La acest moment am fost doar într-o audiere de principiu preliminar, a mă gândi la ceva îndelungat este foarte mult. Până la urmă sunt lucruri primare, cele mai aproape de tine care trebuie să te gândeşti şi unul dintre ele este intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă. Numele unor persoane sau ale altora sunt mai puţin importante în viziunea de sistem şi au şi ele locul lor, mandatul lor, durata lor”, a spus Pivniceru.

 

Secţia pentru judecători a CSM a decis luni, în unanimitate, că Mona Pivniceru, membru CSM, nu poate fi detaşată la Ministerul Justiţiei.

 

„Este vorba de o incompatibilitate: doamna Pivniceru nu poate fi ministru al Justiţiei atâta vreme cât nu s-a dispus detaşarea acesteia de la CSM”, a declarat luni preşedintele CSM, Alina Ghica.

 

Aceasta a adăugat că, pentru a obţine detaşarea, Mona Pivniceru trebuie mai întâi să-şi dea demisia din CSM.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed