Plafonarea preţului la producţia de gaze, invitaţie subtilă să consumăm de la Gazprom

Una dintre marile teme pe care autorităţile noastre vor trebui să le gestioneze în primele şase luni ale anului viitor este identificarea unui consens între statele din Estul Europei care se opun construcţiei Nord Stream 2 şi cele din Occident, care consideră acest proiect unul eminamente economic, lipsit de valenţe politice.

 

În luna decembrie, România a preluat simbolic de la Austria preşedinţia prin rotaţie a UE. Printre capitolele nefinalizate de austrieci în a doua jumătate a lui 2018 se numără şi obţinerea unui vot de consens pe amendamentelor aduse de Comisia Europeană la Directiva Gazului. În urmă cu un an, Bruxelles propunea mai multe modificări la Directiva 2009/73/EC pentru a se asigura că principiile care guvernează piaţa europeană şi care privesc transparenţa, eliminarea oricăror bariere tehnice şi comerciale în calea accesului la reţelele de transport precum şi modul în care se stabilesc tarifele se vor aplica şi gazoductelor de „import” din ţările non-UE.

 

Toate aceste propuneri ar fi trebuit sprijinite de Consiliul UE iar etapa legislativă poate avansa numai dacă toate statele membre adoptă o poziţie comună pentru a o putea dezbate cu Parlamentul European. Şansele ca acest consens să fie atins în primele şase luni ale anului viitor nu sunt grozave, întrucât Polonia şi statele baltice, în principal, se opun cu vehemenţă acestui proiect.

 

Romgaz ar putea avea de suferit din acest motiv.

Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacționare pe piața Bursei de Valori din București şi a Bursei din Londra (LSE). Acționar principal este statul român cu o participație de 70%. Compania are o experiență vastă în domeniul explorării şi producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de 100 de ani în 1909. Romgaz face cercetare geologică în scopul descoperirii de noi zăcăminte gazifere, produce gaz metan prin exploatarea zăcămintelor din portofoliul companiei, depozitează subteran gaze naturale, efectuează intervenții, reparații capitale şi operații speciale la sonde şi asigură servicii profesioniste de transport tehnologic. Din 2013, Romgaz şi-a extins domeniul de activitate prin asimilarea centralei termoelectrice de la Iernut, devenind astfel producător şi furnizor de energie electrică.

Grupul Romgaz a obţinut, în primele nouă luni ale anului anterior, un profit net de 1,027 miliarde de lei, în scădere cu 14%, respectiv 167,2 milioane lei, comparativ cu cel înregistrat în perioada similară din 2017.

În acelaşi timp, veniturile totale au urcat 8,5%, până la 3.517,6 milioane de lei, în condiţiile în care cheltuielile totale au crescut cu 25,7%, până la 2.299,9 milioane de lei.

Producătorul de gaze naturale şi energie electrică este deţinut în proporţie de 70% de Statul Român.

Romgaz are o capitalizare de piaţă la BVB de circa 10,94 miliarde de lei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed