Amânări de plăţi la „listate”. Vezi la ce dată îţi vin banii din dividende

Societăţile de investiţii financiare (SIF) şi alte companii listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) vor intra în toamnă sau chiar în iarnă cu plata dividendelor datorate acţionarilor. Unele companii nici nu precizează care este perioada de plată, iar altele specifică doar data de la care încep să dea banii, dar nu-şi asumă termene, potrivit unei statistici realizate de analiştii casei de brokeraj BT Securities.

„Ca acţionar nu pot spune decât că este vorba de un comportament necivilizat al managementului companiilor respective. Şi este şi un abuz, pentru că banii datoraţi acţionarilor sunt folosiţi timp de luni de zile fără nici un cost, fără dobândă. Este un credit gratuit din care scot profit nu cei cărora li se cuvin banii“, spune Mihai Chişu, broker la IFB Finwest.

Brokerul evocă situaţia de pe pieţele serioase, în care dividendele sunt plătite şi în câteva zile de la data de înregistrare a acţionarilor care au drptul de a le primi. „Este drept, acolo se folosesc şi mecanisme bancare mai performante“, adaugă Mihai Chişu.

Printre cele mai repespectuase companii româneşti faţă de  acţionarii lor se numără Petrom, care va plăti dividendul începând cu 1 iunie, şi Fondul Proprietatea care începe plăţile cu 30 iunie.

BRD – Groupe Societe Generale care a aprobat, în 14 aprilie, repartizarea unui dividend brut de 0,17957 lei/acţiune, va începe plata în „maximum două luni de la data Adunării Generale“.

Mai sus este statistica întocmită de analiştii BT Securities. Un alt articol util pe tema aceasta este „Topul câştigurilor din dividendele care mai pot fi încasate pe acţiunile de la Bursă

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed