PNL fuzionează cu ALDE și se aliază cu PSD. Decizie de ultimă oră

PNL fuzionează cu ALDE și se aliază cu PSD

Consiliul Politic Naţional al PNL, întrunit duminică, în şedinţă online, a aprobat alianţa electrorală cu PSD pentru alegerile europarlamentare şi fuziunea cu ALDE.

PNL anunţă, după şedinţa Consiliului Politic Naţional, că au fost luate mai multe decizii.

În primul rînd, a fost aprobat protocolul de fuziune PNL cu ALDE, fiind acordate 876 voturi ”pentru”.

De asemenea, liberalii au aprobat alianţa electorală PNL-PSD pentru alegerile europarlamentare. Acest punct al ordinii de zi a obţinut mai puţine voturi decât fiziunea cu ALDE; respectiv 838 voturi ”pentru”.

În plus, PNL a decis numirea lui Vlad Nistor drept membru în Biroul Executiv cu rang de vicepreşedinte, fiind acordate 876 voturi ”pentru”.

PNL fuzionează cu ALDE și se aliază cu PSD

”De acum înainte nu avem altceva de făcut decât să ne implicăm cât mai mult în activitatea noastră. Există entuziasm, există motivare şi trebuie să avem încredere în forţele noastre să putem duce toate etapele anului electoral 2024”, a declarat Nicolae Ciucă în interiorul şedinţei referitor la constituirea protocolului de fuziune cu ALDE.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed