Întrebat cum se simte la 40 de ani, Ponta a afirmat că “nu e aşa de rău cum s-ar părea”. “Am citit peste tot că de la 40 de ani începe viaţa”, a răspuns Ponta, răspunzând cu o frază din filmul “Moscova nu crede în lacrimi”.
El a spus că cel mai frumos cadou de ziua lui l-a primit de la copii, care l-au trezit dis-de-dimineaţă. “Astăzi de dimineaţă m-au trezit Irina şi Andrei. Acesta este cel mai frumos cadou. Diseară vom avea o masă romantică în patru”, a detaliat Ponta.
Şi colegii i-au trimis urări, deşi nu a reuşit să le răspundă tuturor. “Am vreo 400 de apeluri până în acest moment”, a precizat premierul.
“Surpriza” însă a venit de la ministrul pentru dialog social, Liviu Pop, care i-a fixat o întâlnire cu patronatele şi sindicatele.
“După ora 5,00-6,00 (seara) voi reuşi să răspund la mesajele de felicitare. Le cer scuze celor cărora nu le-am răspuns la telefon sau la mesaj”, a adăugat Ponta.
Întrebat dacă preşedintele Traian Băsescu l-a felicitat cu ziua lui, premierul a replicat: “Nu am apucat să văd, că nu am avut telefonul la mine”.
“Ne vedem la 50 de ani tot în acest birou”, a spus el la finalul întâlnirii.
*
Premierul României şi preşedinte al Partidului Social Democrat (PSD), Victor Ponta, s-a născut la 20 septembrie 1972, la Bucureşti. Absolvent al Liceului ‘Ion Neculce’ din Bucureşti (1991). Licenţiat al Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti (1995); a urmat un curs de Drept Penal Internaţional la Universitatea din Catania, Sicilia (Italia, martie-iunie 2000). A continuat acest curs printr-un stagiu de trei luni (octombrie-decembrie 2000) la Direcţia Naţională Anti-Mafia, Roma, Italia.
Doctor în Drept Penal Internaţional al Universităţii din Bucureşti, cu teza ‘Curtea Penală Internaţională’ (iulie 2003). Absolvent al Colegiului Naţional de Apărare (iulie 2002).
Procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 (1995-1998); procuror la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Corupţie, secţia Anticorupţie, Urmărire Penală şi Criminalistică (1998-2001); coordonator al Biroului de Combatere a Spălării Banilor (2000-2001).
Asistent universitar la catedra de Drept Public a Universităţii Româno-Americane din Bucureşti (1996); lector universitar la catedra de Drept Penal a Universităţii Româno-Americane din Bucureşti (2002).
Secretar de stat, şeful Corpului de Control al Guvernului (aprilie 2001-2004). Membru al Consiliului de supraveghere şi îndrumare al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare (aprilie 2001).
Membru în Consiliul Naţional al Partidului Social Democrat (din 12 octombrie 2002), în Biroul Executiv Central al PSD (din 9 noiembrie 2002).
Preşedinte al Consiliului Naţional Interimar al Tineretului Social Democrat (iulie-noiembrie 2002).
Preşedinte al Tineretului Social Democrat (TSD) (9 nov. 2002-18 nov. 2006). A ocupat funcţia de vicepreşedinte PSD din 10 decembrie 2006 şi până la 20 februarie 2010.
Deputat de Gorj din 2004 pe listele PSD+PUR, mandat reînnoit la 30 noiembrie 2008 din partea Alianţei PSD+PC, când a obţinut peste 50% din voturile valabil exprimate. În actuala legislatură, a făcut parte până în octombrie 2009 din Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, în perioada octombrie 2009-martie 2011 a fost membru al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi iar din martie 2011 este membru al Comisiei pentru politică externă.
Membru al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (ADIRI), din 2003. În august 2000 a fost desemnat expert evaluator al Consiliului Europei în programul GRECO (Grupul European pentru Combaterea Corupţiei).
La 18 decembrie 2008, Comitetul Executiv Naţional al PSD l-a propus pe Victor Ponta pentru ocuparea portofoliului de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul în Guvernul Boc. A fost validat în Parlament în funcţia de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, la 22 decembrie 2008, împreună cu întreg Cabinetul Emil Boc, în aceeaşi seară depunând jurământul, la Palatul Cotroceni, în prezenţa preşedintelui României, Traian Băsescu. Victor Ponta a ocupat portofoliul de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul până la 1 octombrie 2009, când miniştrii social-democraţi au demisionat din Guvernul de coaliţie cu PDL, după ce Dan Nica a fost revocat din funcţia de viceprim-ministru şi ministru al Administraţiei şi Internelor.
La 18 februarie 2010, Victor Ponta şi-a depus candidatura la conducerea Partidului Social Democrat. A câştigat preşedinţia PSD la alegerile din cadrul Congresului Extraordinar al partidului din 20 februarie 2010, cu 856 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Mircea Geoană, a obţinut 781 de voturi.
Din 5 februarie 2011, Victor Ponta este copreşedinte al Uniunii Social Liberale.
La 27 aprilie 2012, a fost desemnat de preşedintele Traian Băsescu drept candidat la funcţia de prim-ministru. La 7 mai 2012 a primit votul de învestitură al Parlamentului.
La 7 august 2012 a fost desemnat de preşedintele interimar Crin Antonescu ministru interimar al Justiţiei, funcţie deţinută până la 23 august 2012.
La 30 august 2012 a fost ales vicepreşedinte al Internaţionalei Socialiste.
Este căsătorit şi are doi copii.









