Ponta: Până în 2018 România va produce suficient gaz pentru consumul României şi al Republicii Moldova

‘Până în 2018 România va avea producţie de gaze naturale pentru consumul nostru şi pentru Moldova. Când vorbim de energia electrică, când vorbim de gaze, când facem strategia noastră o facem împreună cu Moldova’, a declarat Ponta, răspunzând la întrebarea unei jurnaliste din Republica Moldova dacă nu consideră că acest gazoduct ar putea supăra Kremlinul şi ar putea majora preţul la gaz.

 

 

‘Când începem un proiect nu mă gândesc cine se supără, dar cine beneficiază. Dacă vor beneficia oamenii din Republica Moldova este foarte bine. Şi România va beneficia de acest lucru, nu este un cadou’, a răspuns Victor Ponta.

 

 

El a apreciat de asemenea că Rusia nu are de ce se să fie deranjată de construcţia acestui gazoduct, menţionând că şi România şi Republica Moldova au relaţii foarte bune cu ‘marele vecin’. ‘Nu cred că se supără nimeni, sau dacă se supără … îi împăcăm’, potrivit lui Victor Ponta, ale cărui declaraţii au fost aplaudate de locuitorii prezenţi la ceremonie.

 

 

Şi omologul său de la Chişinău, Iurie Leancă, a opinat că Rusia nu se va supăra, deoarece ştie de aspiraţiile europene ale ţării sale şi recunoaşte dreptul Republicii Moldova de a-şi alege direcţia politicii externe. ‘Tot ce am făcut în ultimii patru ani a fost nu împotriva cuiva, ci a fost pentru cetăţenii Republicii Moldova şi pentru Republica Moldova, ca să avem un stat european şi funcţional în care cetăţenii au încredere. Proiectul de astăzi se încadrează într-o manieră firească în politicile interne şi externe ale Republicii Moldova care sunt cunoscute şi la est şi la vest, şi care au drept scop integrarea europeană’, a declarat Leancă.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed