Ponta: Proiectul de buget conţine îndeplinirea promisiunilor Guvernului şi este agreat de partenerii internaţionali

”Proiectul de buget pe care îl prezentăm astăzi este un proiect discutat, negociat şi agreat de partenerii noştri internaţionali – FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială. Este pentru prima oară, după 2007, când România s-a încadrat în norma europeană de deficit sub 3%. Anul 2013 va reprezenta o consolidare în acest sens”, a precizat premierul, adăugând că România se va împrumuta cu costuri cât mai mici.

 

Potrivit şefului Executivului, 2013 este anul în care nu doar prin măsuri bugetare şi fiscale, ci printr-un efort comun, se poate consolida statutul de ţară stabilă în care investiţiile private şi pieţele financiare private au încredere, anul în care o majoritate care sprijină Guvernul, dar şi o opoziţie care, chiar dacă critică, înţelege necesităţile şi constrângerile naţionale, pot îndrepta România într-o direcţie bună.

 

În acest sens, a arătat Victor Ponta, se poate continua o schimbare fundamentală şi de speranţă pentru viitorul societăţii noastre.

 

Primul-ministru a menţionat că bugetul întocmit de Guvern este perfectibil, dar şi-a exprimat convingerea că mesajul de stabilitate pe care cei mai mulţi dintre membrii Parlamentului l-au dat în comisiile de specialitate va continua şi la dezbaterile din plen.

 

„Îmi doresc să avem cat mai repede un buget aprobat de Parlament, promulgat de preşedintele ţării, pe baza căruia să putem lucra în 2013”, a subliniat şeful Executivului.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed