Porsche România a lansat prima limuzină Porsche, Panamera

„Comenzile primite sunt conforme cu aşteptările noastre, primind, din primul trimestru până în prezent, şase comenzi. Până astăzi, când a avut loc lansarea internaţională, nu am avut voie să facem livrări”, a declarat brand managerul Porsche, Adrian Pascu.

Modelul Panamera este comercializat în trei versiuni de echipare, S, 4S şi Turbo, cu puteri cuprinse între 400 şi 500 cai putere, tracţiunea fiind pe puntea spate sau integrală. Preţurile modelelor Panamera sunt cuprinse între 82.000 euro şi 116.000 euro fără TVA.

„Niciunul dintre cele şase modele deja comandate nu sunt de serie, toate fiind personalizate. Modelele au primit opţionale de minim 20% din valoarea lor de catalog, aşa că între ele se află şi variante de peste 100.000 de euro”, a mai precizat Pascu.

Conform acestuia, targetul de vânzări pentru modelul Panamera este ca până la sfârşitul anului să fie comercializate 15 unităţi, în vreme ce targetul de vânzări pentru întreaga gamă Porsche este de 75 de unităţi, în scădere cu 36% faţă de anul 2008.

„Nu pot spune deocamdată dacă Panamera va deveni liderul vânzărilor Porsche în România, poziţie ocupată în acest moment de Cayenne (SUV-ul produs de Porsche, n.r.)”, a adăugat brand managerul Porsche.

Datele APIA relevă că şi anul trecut vânzările Porsche în România au înregistrat un declin de 19,7% faţă de anul 2007, comercializând-se 118 unităţi.

După primele şapte luni din acest an, vânzările Porsche au scăzut cu 47,8% faţă de perioada similară a anului trecut, la 46 unităţi.

Directorul general al Porsche România, Brent Valmar, prezent la eveniment, a declarat că cifrele de vânzări de autoturisme noi în România pe luna august sunt dezastruoase.

„Avem însă convingerea că situaţia din piaţă se va repara”, a precizat Valmar.

Conform estimărilor lui Adrian Pascu, piaţa auto din România îşi va reveni pe trendul ascendent în trimestrul doi sau trei din 2010.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed