Portofoliul sud-africanilor de la NEPI a ajuns la 314 milioane de euro

0

La sfârşitul anului 2010, fondul de investiţii avea lichidăţi disponibile în valoare de 23,8 millioane euro, după plata dividendelor şi a investiţiilor efectuate pe parcursul anului, si dupa ce compania a atras aproximativ 76 milioane euro în trei emisiuni de acţiuni in 2010.

 

“Plasamentul privat de acţiuni din aprilie 2010 a înregistrat subscrieri de trei ori mai mari decât numărul iniţial de acţiuni oferite, iar emisiunea de acţiuni în valoare de 40 milioane euro din decembrie a fost de asemenea suprasubscrisa. Toate acestea indică faptul că suntem bine pozitionaţi să atragem fonduri în cazul în care vom avea nevoie de capital suplimentar pentru achiziţii şi investiţii în 2011”, a declarat Martin Slabbert, CEO NEPI.

 

Compania a anunţat cea de-a doua tranşă de dividende pentru anul 2010, în valoare de 9,26 Euro cenţi pe acţiune. Astfel, valoarea totală a dividendelor pentru anul 2010 se ridică la 17,61 Euro cenţi pe acţiune, reprezentând o creştere de 11,7% faţă de dividendul pentru anul 2009. Acesta este al doilea an de crestere consecutivă a dividendelor, ceea ce situează NEPI între cele mai performate companii de investiţii imobiliare plătitoare de dividend listate în Anglia şi în Africa de Sud.

 

„Nu urmărim să atragem fonduri substanţiale în România”

În ceea ce priveşte demersul pentru listarea la Bursa de Valori din Bucureşti, Slabbert este de părere ca “deşi bursa din România este relativ mică, aceasta va creşte cu timpul. Listarea la BVB a NEPI va face acţiunile mai accesibile pentru investitorii români care caută investiţii alternative denominate în euro, într-un grup gestionat în mod transparent şi care oferă dividende atractive. Nu urmărim să atragem fonduri substanţiale în Romania, dar recunoaşterea performanţelor noastre de către investitorii din ţară unde se află majoritatea proprietăţilor noastre ar fi cel mai bun compliment pentru NEPI”.

 

Anul trecut, NEPI a cumpărat clădirea de birouri Floreasca Business Park, de la Portland Trust, pentru suma de 101,2 mil. euro, inclusiv datoriile preluate.