Politicienii români par să fie într-o continuă campanie electorală. Site-urile de partid nu ţin întotdeauna pasul cu liderii formaţiunilor şi, câteodată, nici măcar cu calendarul. Până miercuri, 12 septembrie, liberalii, de pildă, te aşteptau să votezi DA la referendumul din 29 iulie. Iar purtătorul de cuvânt Mihai Voicu încă estimează că vor ieşi mulţi români la vo
Tot de pe site-ul liberalilor poţi afla că Mariana Câmpeanu nu mai e ministru al Muncii. În schimb, Puiu Haşotti este încă bursier…Fullbricht! Sunt informaţii atât de surprinzătoare încât merită verificate direct la sursă.
Iată un dialog între reporterul Money Channel şi una din secretarele PNL:
“(reporter)- Aş dori la relaţii cu publicul, dacă se poate.
(secretară) – Nu avem un departament de relaţii cu publicul.
(reporter) – Da, da. Aş vrea şi eu, dacă se poate, să-mi faceţi legătura cu doamna Câmpeanu. Doamna Câmpeanu, FOSTUL ministru.
(secretară) – Aţi sunat la Secretariatul General al PNL. Doamna Câmpeanu este ministru la ministerul Muncii.
(reporter) – Am văzut pe site-ul dumneavoastră şi de asta vă întreb.
Am văzut că era şi un număr trecut acolo, de Vodafone. Mă întrebam dacă mai este valabil numărul.
(secretară) – Nu…Deci, sunaţi la ministerul Muncii, la cabinelul doamnei ministru, şi acolo…
(reporter) – Da, da, da. Tot pe site la dumneavoastră văt că se mai poate vota la referendum.
(secretară) – …Posibil, da!
(reporter) – Bun, atunci vă mulţumesc frumos pentru informaţii, dacă nu puteţi să-mi daţi mai multe. Sărut mâna.”
Alte site-uri ale altor partide surprind prin alte aspecte. Politicienii UDMR excelează prin transparenţă: ei şi-au publicat pe site-ul partidului toate numerele de telefon mobil ale senatorilor şi deputaţilor. Forţa Civică, nou-înfiinţatul partid al fostului premier Ungureanu, caută aderenţi peste tot. Deci, şi pe internet. Te poţi înscrie cu numele, prenumele şi adresa. Telefonul e opţional.
Din păcate, habar n-ai unde ajung datele tale, pentru că noua formaţiune nu are pe site nici măcar un număr de telefon. Aşa că, până la urmă, poţi completa formularul de pe site …în glumă.
În schimb, la PSD înscrierile sunt mai riguroase. Se solicită inclusiv CNP-ul şi datele din buletin. Ce se întâmplă cu aceste informaţii nu vă putem spune, pentru că am încercat să sunăm la numerele de pe site şi nu ne-a răspuns nimeni.
Poate cel mai expeditiv site este cel al democrat liberalilor: în afară de “bun venit!” nu au nimic de comunicat pentru că, deocamdată, site-ul este în operaţiuni de mentenanţă.






