Șase ani după gratii pentru download

Anghel Alexandru

Guvernul spaniol a decis urmărirea în justiţie – cu pedepse de până la şase ani de închisoare şi plata unor amenzi cuprinse între 30.000 şi 300.000 de euro – atât a celor care deţin pagini web care găzduiesc servicii şi conţinuturi protejate de drepturi de autor, cât şi a celor care uşurează găzduirea acestora sau îndrumă la folosirea lor.

 

Cei care solicită bani, dar şi intermediarii acestora, pentru serviciile sau conţinuturile astfel comercializate vor fi de asemenea amendaţi sau chiar condamnaţi la pedepse cu închisoarea. Motoarele de căutare pe internet vor fi la rândul lor cercetate, pentru a vedea dacă afişează astfel de pagini interzise.

 

Noutăţile acestor măsuri, dincolo de cele cuprinse deja în legea antipiraterie pe internet, se referă îndeosebi la controlarea entităţilor care administrează drepturile de autor, limitarea pirateriei materialelor culturale şi comercializării acestora şi revizuirea conceptului de ‘exemplar privat’, de care mulţi proprietari de pagini web se folosesc pentru a pune la dispoziţia internauţilor filme, cărţi sau muzică.

 

Este vorba de protecţia materialelor de autor, combaterea pirateriei şi a comercializării ilegale de conţinuturi digitale, inclusiv a deţinătorilor de pagini web care intermediază aceste servicii. Utilizatorii acestora nu vor fi urmăriţi şi nici pedepsiţi, au ţinut să sublinieze de fiecare dată guvernanţii.

 

Termenul de valabilitate al drepturilor de autor este mărit de la 50 la 70 de ani pentru înregistrările fonografice şi operele muzicale cu librete. Pentru restul operelor cu drepturi de autor, termenul de valabilitate rămâne la 70 de ani, au mai decis guvernanţii.

 

Aceştia susţin că măsurile cuprinse în reforma parţială a legii proprietăţii intelectuale sunt în măsură să-i sprijine pe creatori, uşurând totodată ceea ce au numit ‘tranziţia digitală’ pentru industriile culturale. Proiectul de lege a fost dezbătut de aproape un an, iar de acum poate ajunge la parlament, pentru a urma formalităţile necesare adoptării în plenul legislativului.

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole