2010 a început cum nu se poate mai prost pentru industria auto locală. Automobile Dacia, cel mai important producător local, a fost depăşit, în ianuarie, pentru prima dată în istorie de doi importatori.
Înmatriculările de maşini Dacia au ajuns la doar 210 autoturisme, în scădere cu 94%, după ce în ianuarie 2008 aceeaşi marcă raporta volume de aproape 3.500 de unităţi. Dacia a fost depăşită luna trecută de Volkswagen, cu 443 de înmatriculări, şi de Ford, cu 259 de unităţi. Scăderea cererii pentru Volkswagen a fost de 86%, iar pentru Ford de 83%.
Per total, prima lună din 2010 s-a încheiat cu înmatriculări de autoturisme noi de sub 2.150 de unităţi, în scădere cu aproape 85% comparativ cu ianuarie 2009 sau în picaj cu 93% faţă de ianuarie 2008. România a ajuns astfel să raporteze cel mai mare ritm de scădere înregistrat vreodată pe piaţa locală.
Pe plan european, acest record negativ, de -85%, s-a tradus prin cea mai mare depreciere lunară înregistrată de vreun stat. În funcţie de acest indicator, după noi se află Ungaria, cu o scădere a înmatriculărilor de aproape 55%, însă la volume de 2.700 de unităţi. În afară de România şi Ungaria, nicio altă ţară europeană nu a avut scăderi mai mari de 50%.







