Premierul Ciucă a anunțat când va fi gata marele pod de la Brăila

Mihai Voican

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că podul de la Brăila va fi finalizat în luna decembrie. Declarațiile acestuia au fost făcute în cadrul vizitei oficiale pe care Ciucă a efectuat-o la Brăila.

Premierul a vizitat, de asemenea, mai multe firme din Brăila și Buzău, una dintre acestea fiind, conform informațiilor transmise de Guvern, Yazaki România SRL.

Cum ne protejăm în caz de război nuclear? Rolul pastilelor cu iod și pericolul administrării preventive

 

Licitaţia pentru realizarea podului suspendat peste Dunăre, cea mai mare lucrare de infrastructură din România din ultimii 30 de ani, a fost câştigată, în ianuarie 2018, de asocierea a două firme, una din Italia şi cealaltă din Japonia, iar contractul prevede ca lucrarea să se finalizeze în 2023.

Golden Gate-ul românesc! IMAGINI de la cel mai SPECTACULOS proiect de infrastructură după Revoluție

Podul va avea o lungime de 1.974 de metri, dintre care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea. La momentul finalizării, va fi al treilea pod din Europa din punctul de vedere al deschiderii centrale şi al lungimii.

La Buzău, premierul va vizita societatea Green Grup Ţinteşti şi fabrica de ulei Bunge.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole