Aceasta după ce, zilele trecute, pe site-urile de socializare au fost distribuite mai multe înregistrări cu convorbiri între Erdogan şi apropiaţii săi, care îl pun pe premier într-o lumină extrem de proastă.
Astfel că Erdogan a acuzat, ieri, reţelele de socializare că intervin în intimitatea oamenilor.
La doar câteva ore după acest discurs, Twitter deja nu mai putea fi accesat. Twitter a oferit totuşi o rută alternativă pentru abonaţii săi, care au putut transmite mesaje instant cu ajutorul telefoanelor mobile.
„Există o hotărâre judecătorească. Twitter, mwitter, le vom eradica pe toate”, a spus Erdogan în discursul de ieri, ţinut în oraşul Bursa, rostind peiorativ numele reţelei de socializare.
„Comunitatea internaţională poate să spună una şi alta, dar nu ma interesează absolut deloc”, a completat el, spunând că aceeaşi soartă le aşteptă şi pe Facebook şi Youtube.
Înregistrările apărute zilele trecute pe reţelele de socializare îl pun pe premier într-o lumină foarte proastă şi arată ce presiune pune el pe factorii de decizie din ţara sa.
CNN mai scrie că nu a putut proba autenticitatea acestor înregistrări, dar că unele dintre ele au fost confirmate chiar de Erdogan, printre care una în care cerea unui director de televiziune să cenzureze discursul unui adversar politic al său.







