Într-un discurs pronunţat duminică, cu zece zile înainte de aniversarea a 60 de ani de la proclamarea Republicii Populare Chineze, Hu Jintao a apreciat, de asemenea, că democraţia de tip occidental nu reprezintă o opţiune viabilă pentru China.
Partidul Comunist Chinez se confruntă “cu o sarcină dificilă, ce constă în păstrarea şi îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei şi în menţinerea stabilităţii sociale”, a declarat preşedintele, citat de site-ul oficial china.com.cn.
Şeful statului chinez a evocat şi “sarcina dificilă, dat fiind impactul crizei financiare, de a menţine o creştere economică rapidă şi stabilă”.
Hu Jintao a făcut apel la Comitetul central al Partidului Comunist să promoveze unitatea naţională, armonia religioasă şi stabilitatea socială, adăugând statul chinez nu trebuie “în niciun fel să imite metoda sistemului politic occidental”.
China se pregăteşte de ziua naţională, din 1 octombrie, care va fi marcată de o amplă defilare militară, la două luni după revoltele etnice din zona vestică a ţării, locuită de uigurii musulmani, în urma căriora au murit circa 200 de persoane, potrivit informaţiilor oficiale.
Vineri, Partidul Comunist Chinez anunţa că obiectivul său principal este menţinerea creşterii economice, iar China îşi va urma politica de relansare pentru a face faţă crizei economice.
Economia chineză, orientată spre exporturi, a fost grav afectată de scăderea cererii internaţionale, însă a înregistrat semnale încurajatoare în ultimele luni. China a afişat în al doilea trimestru o creştere economică de 7,9%, iar analiştii estimau recent că economia sa ar putea avansa cu 8,5% în 2009 şi cu 9,8% anul viitor.






