Preşedintele grupului Toyota va concura în cursa de 24 ore de la Nurburgring

Iorga Vlad

Akio Toyoda, nepotul fondatorului grupului japonez, va fi unul dintre membrii echipei de patru persoane care vor pilota o maşină Toyota pe circuitul aflat la sud de Koln (vestul Germaniei), pe 19 şi 20 mai, a adăugat sursa citată. Aceasta va fi prima sa participare la o cursă de anvergură mondială, după ce a devenit preşedinte-director general (PDG) la Toyota.

Anterior, Toyoda a participat la aceeaşi cursă de anduranţă, în 2007 şi 2009, când era vicepreşedinte.

“Nu este doar o simplă activitate privată, ci reprezintă o parte a eforturilor companiei pentru a produce maşini bune, apreciind performanţele producţiei noastre în condiţii riguroase”, a precizat purtătorul de cuvânt.

În 2009, echipa lui Akio Toyoda a concurat cu un model Lexus LF-A, clasat pe locul 87 între cei 170 de bolizi înscrişi în cursă, conform agenţiei de presă Kyodo.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole