Preşedintele PE: Guvernul român trebuie să ia în serios protestatarii din România

El consideră că e devreme să se pronunţe în legătură cu posibilitatea ca situaţia politică din România să facă subiectul unei discuţii în Parlamentul European aşa cum este cazul Ungariei.

 

„Este devreme pentru a mă pronunţa, dar am văzut în ultimele zile mişcări enorme în ţară şi recomandarea mea pentru guvernele din toate ţările şi pentru România în special (…) este să ia foarte în serios acei oameni care sunt în stradă. Sunt oameni care nu au speranţe pentru viitor, iar oamenii fără speranţă pentru copiii lor merită să fie luaţi în serios”, a spus Martin Schulz, care recomandă în context acele măsuri economice pentru îmbunătăţirea traiului de zi cu zi.

 

El a mai arătat că oamenii din stradă nu sunt interesaţi de dezbaterile instituţionale, ci de viitorul copiilor lor.

 

Întrebat dacă lipsurile economice pot avea ca efect şi lipsa democraţiei, oficialul european a apreciat că acesta poate fi un pericol în contextul în care „sentimente disperate” pot duce către rasism, xenofobie, „ţapi ispăşitori”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed