Președintele Ungariei recunoaște tensiunile cu România: Nu vom fi acord în toate punctele

Preşedintele Ungariei, Katalin Novak, a fost primită, miercuri, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis cu prilejul vizitei oficiale pe care aceasta o efectuează în România. Novak a explicat că între România și Ungaria există tensiuni, dar s-a convenit între cei doi președinți să se revină la o relație funcțională.

”L-am invitat pe domnul președinte la Budapesta și am convenit că această vizită se va petrece în perioada următoare. Suntem două țări vecine, de aceea avem nevoie ca relația dintre România și Ungaria să funcționeze.

Am convenit, de asemenea, să diminuăm tensiunile existente, nu să fim de acord în toate cele, dar să reducem aceste tensiuni. Avem nevoie de colaborare, dar știm că nu vom fi de acord în toate aspectele”, a spus Katalin Novak.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed