Pretul petrolului ar putea scadea la 60 dolari pe baril

Money.ro

Preţul petrolului, care se află la minimul ultimilor patru ani, ar putea scădea mai departe anul viitor până la 60 de dolari pe baril, cel mai scăzut nivel din 2009, dacă statele membre ale cartelului OPEC nu ajung săptămâna aceasta la un acord privind reducerea producţiei, cred unii manageri de fonduri de investiţii.

 

Membrii Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) se vor întâlni joi, 27 noiembrie, la Viena pentru discuţii înainte de a lua o decizie comună privind nivelul producţiei şi livrărilor de ţiţei. Cei mai importanţi membri ai organizaţiei sunt Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Irak, Iran şi Venezuela.

 

Cotaţia petrolului Brent, de referinţă pentru Europa, a scăzut puternic anul acesta, de la un maxim de 120 dolari pe baril în luna iunie, la mai puţin de 80 dolari pe baril în prezent, cel mai redus nivel din 2010. În contextul în care oferta de ţiţei de pe piaţa globală depăşeşte cererea, ar fi nevoie ca OPEC să-şi restrângă producţia cu un milion de barili pe zi.

 

“Credibilitatea şi influenţa OPEC ar fi pusă la îndoială dacă nu s-ar decide nicio tăiere a producţiei. Comportamentul de turmă şi preferinţa investitorilor pentru specularea evoluţiilor negative ar trebui să accelereze scăderea preţului”, a spus Daniel Bathe, administrator al fondului german Lupus Alpha Commodity Invest Fund, pentru agenţia Reuters.

 

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole

Lasă un comentariu