Preţurile la carburanţi au explodat pe piaţa neagră din New York

Pe site-ul de Internet Craigslist, preţurile la carburanţi variau între 10 şi 20 de dolari galonul (3,78 de litri), în timp ce costul obişnuit este mai mic de patru dolari.

 

„Rezervorul camionetei mele este plin. Vând 5 galoane pentru 100 de dolari, luate direct din rezervorul camionetei mele de faţă cu dumneavoastră”, şi-a formulat propunerea un vânzător din Brooklyn, adăugând că era pregătit chiar să se deplaseze la cumpărător, dacă este din acelaşi cartier.

 

Un alt particular propunea şase galoane pentru 60 de dolari în Bronx.

 

Generatoarele, preţioase pentru cei care nu au căldură, erau, de asemenea, propuse la preţuri mult mai mari decât în mod normal.

 

Justiţia newyorkeză a anunţat deschiderea unei anchete, după ce a primit sute de plângeri, majoritatea în legătură cu preţurile carburanţilor, dar şi pentru alte produse de primă necesitate.

 

Într-un comunicat, procurorul din New York Eric Schneiderman a precizat că în timpul catastrofelor naturale legea statului interzice creşterea preţurilor la produse de primă necesită în „manieră excesivă”, fie că este vorba de alimente, apă şi carburanţi, fie că este vorba de generatoare, baterii şi lanterne, dar şi în privinţa transporturilor.

 

El i-a îndemnat pe newyorkezi să semnaleze orice abuz de acest gen prin e-mail sau telefon.

 

Legea se aplică micilor comercianţi, supermarketurilor, staţiilor de alimentare, dar şi la nivelul taximetrelor şi magazinelor de bricolaj.

 

Avem „zero toleranţă” pentru un asemenea comportament, a avertizat procurorul, şi „vom face tot ce este posibil să înceteze practicile acestor oameni fără scrupule, care profită” de victimele uraganului Sandy.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed