Pricopie: ASE asigură absolvenşilor săi cea mai bună vizibilitate

0

„Suntem bucuroşi că astăzi ASE-ul (…), ne spun toate statisticile, ne spun instituţiile abilitate, ARACIS, ratingurile internaţionale, este instituţia de învăţământ superior din România în domeniul larg al ştiinţelor socio-umane cu cea mai bună vizibilitate din punct de vedere al absolvenţilor, respectiv angajarea pe piaţa muncii, şi din punct de vedere al cercetării ştiinţifice”, a spus ministrul, prezent la evenimentele prilejuite de aniversarea a 100 de ani de la înfiinţarea ASE.

 

El a evidenţiat faptul că experţii care sunt absolvenţi ai ASE lucrează nu doar în România, ci şi în bănci europene sau din SUA.

 

Pricopie a acordat ASE, din partea Ministerului Educaţiei, o plachetă şi diploma „Nicolae Iorga”, oferită instituţiilor de învăţământ care au împlinit o sută de ani.

 

„Dacă ar fi să scriem o istorie a României, având în paralel istoria educaţiei, vom vedea că sunt de fapt instituţii de educaţie în această ţară care fac parte din coloana vertebrală a istoriei României, iar ASE, cu siguranţă, alături de Şcoala de drept, Şcoala de ştiinţe agronomice, Şcoala de ingineri şi multe alte şcoli (…) au crescut această ţară”, a afirmat ministrul.

 

El a adăugat că oferă cu „respect şi umilinţă” o serie de distincţii unor importante personalităţi de la ASE, printre care profesorul Beniamin Cotigaru, foştii rectori Gheorghe Dolcu şi Alexandru Puiu, dar şi actualul rector al ASE, Pavel Năstase.