Prima Casă 2: Vezi aici ofertele băncilor (VIDEO)

Citeşte cum îţi iei locuinţă prin programul Prima Casă în 5 paşi  despre condiţii, costuri suplimentare, sfaturi şi ponturi pentru program

Şi celelalte bănci participante şi-au anunţat ofertele de finanţare. Acestea nu diferă substanţial, având în vedere că trebuie să respecte o serie de condiţii impuse de stat. Costurile s-au majorat, însă, după ce, săptămâna trecută, comisionul perceput de Fondul de garantare a fost majorat la 0,49% pe an, de la 0,37%.

Băncile care s-au înscris în programul Prima Casă 2 trebuie să îndeplinească o serie de condiţii pentru a putea beneficia de garanţiile oferite de stat. Astfel, pentru creditele în euro, rata dobânzii nu va avea o marjă mai mare de 4 puncte procentuale peste Euribor la 3 luni, iar la lei dobânda nu va depăşi Robor la 3 luni plus 2,5 puncte procentuale. Marja include nivelul total al comisioanelor percepute de bancă. Pentru creditele acordate în cadrul acestui program nu se percep comisioane de rambursare anticipată.

Foarte important este faptul că băncile sunt obligate să menţină neschimbate condiţiile de finanţare până la rambursarea creditului. În acest an, 21 de bănci s-au înscris în programul prima casă. Potrivit site-ului Conso.ro, cea mai bună ofertă în materie de costuri (dobânda anuală efectivă) vine de la Banca Românească. Pentru un credit în euro, de 57.000 de euro pe 30 de ani, clientul va plăti o dobândă anuală efectivă de 5,07% pe an, iar prima rată lunară se ridică la 318 euro.

Pe locul doi se află oferta Volksbank, cu o dobândă anuală efectivă de 5,18%, urmată de BRD, cu un cost de finanţare de 5,3%. Un credit la BCR pentru Prima Casă are o dobândă anuală efectivă de 5,51%, iar la ATE Bank costul unei astfel de finanţări se ridică la 5,4% pe an.

 La Millennium Bank, prima rată lunară plătită de client este de 294 de euro, iar DAE se ridică la 5,46% pe an. În top 10 se mai află Alpha Bank , cu o dobândă anuală efectivă de 5,54%, Bank Leumi – 5,51% pe an şi Emporiki – 5,56% pe an.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed