Priorităţi la interne

Mihai Barsan

“Trebuie să plecăm de la realitatea zilelor noastre. Resursele sunt limitate, însă cred că sunt cel puţin cele necesare. Este extrem de important să găsim soluţii de bună gestionare a acestor resurse. Suntem în implementarea unui proiect de gestionare a resurselor din Poliţia Română. Este un proiect care va optimiza tot ceea ce înseamnă resurse în poliţie, este un proiect care va controla utilizarea acestora şi, bineînţeles, scopul final este acela de eficientizare a resurselor”, a spus Liviu Popa. “În ceea ce priveşte, de exemplu, legislaţia în domeniul achiziţiilor, nu este foarte bine aplicabilă Poliţiei Române.

 

Ca să facem achiziţia de benzină, trebuie să o facem cu un singur operator. Şi vă dau un exemplu: sunt operatori care au într-un judeţ 2 staţii de benzină, de obicei sunt în capitala de judeţ. Cred că din acest punct de vedere, implementarea principiilor de privat în public trebuie să fie o prioritate a noastră, a celor care conducem instituţii publice”, a mai afirmat şeful Poliţiei Române.

 

Liviu Popa a adăugat că e necesar controlul parlamentar asupra instituţiei Poliţiei pentru reducerea politizării ministerului. “Cred că trebuie să existe şi un control parlamentar asupra Poliţiei, cred că trebuie să avem o dare de seamă în Parlamentul României pentru tot ce înseamnă siguranţa cetăţeanului”, a punctat chestorul.

 

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole