Probabil singurul scenariu prin care Simona Halep scapă de suspendarea pentru dopaj

Fost număr unu mondial și dublă câștigătoare de Grand Slam, Simona Halep este suspendată provizoriu pentru prezența de Roxadustat în probele luate la un ultimul Grand Slam al anului.

Cel mai probabil nu a existat o premeditare a sportivei în dorința de a-și îmbunătăți performanțele pe teren, dar acest lucru nu o absolvă. Orice atlet la acest nivel e direct răspunzător de ce se găsește în corpul său.

Este de datoria sportivilor să se asigure că nicio substanță interzisă nu pătrunde în organismul lor. Sportivii sunt răspunzători pentru prezența oricărei substanțe interzise sau a metaboliților ori a markerilor acesteia, depistată în probele lor„, a explicat Cristian Jura, membru al Diviziei Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, pentru ProSport.

Judecând după acest detaliu, Simona Halep poate în principiu doar să limiteze, prin construirea unui caz solid, perioada de suspendare pe care o va primi. Există totuși, în cazuri excepționale, și o posibilă exonerare.

Pentru ca marea noastră sportivă să scape de orice pedeapsă, trebuie să aducă argumente de necombătut conform cărora nu i se poate imputa nici vina și nici neglijența.

O astfel de variantă ar fi în cazul în care, spre exemplu, există probe clare că unul dintre doctorii/fizioterapeuții unui turneu – la un time-out medical – i-a administrat din greșeală medicamentul greșit. O astfel de ipoteză nu stă în general în picioare, lucru explicat aici, dar genul ăsta de detalii trebuie căutate de echipa de avocați a Simonei dacă vrea să fie exonerată.

Dacă un sportiv sau o altă persoană poate demonstra, într-un caz particular, că nu i se poate imputa vinovăția sau neglijența, perioada de suspendare altfel aplicabilă va fi eliminată, în conformitate cu legislația în vigoare„, a mai explicat Jura.

În cazul în care nu se va găsi un argument suficient de solid care să demonstreze fără urmă de îndoială că Halep a fost doar o victimă a împrejurărilor, Simo se poate lupta doar pentru o suspendare cât mai mică. Roxadustat e un medicament din clasa EPO, iar toleranța e în general mică pentru cei care apelează la astfel de substanțe, putând să se ajungă la suspendări de până la 4 ani. Cu o apărare solidă, jucătoarea noastră ar putea să scape cu un singur an, experții fiind de părere că e greu să aibă parte de mai multă clemență.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed