Produsele ieftine au adus un recul de 6% pe piaţa apei minerale în primul semestru

0

Reculul din primele şase luni continuă evoluţia negativă din primul trimestru, când a fost înregistrată o scădere tot de 6%, potrivit datelor comunicate de societate. “Piaţa a scăzut cu 6%, conform datelor centralizate de la SNAM. La nivelul întregului an, noi previzionăm stagnare pe piaţa apelor minerale şi creşteri pe piaţa apelor îmbuteliate, luate în ansamblu. Aşadar, nu credem că va scădea consumul, dar marii producători vor mai pierde din cota lor de piaţă, deoarece, în ultima perioadă, au apărut foarte mulţi producători şi produse ieftine. Totodată, se observă o tendinţă de reorientare a consumatorilor către produse ieftine’’, a declarat pentru Business Standard directorul general al Apemin Tuşnad, Zsolt Becsi.

Directorul general al SNAM, Vasile Mihalcea, declara recent pentru Business Standard, că, după un recul de 6% în primul trimestru, vânzările au crescut în aprilie, când livrările de apă minerală carbogazoasă şi de apă plată ale membrilor SNAM au fost de 95,6 milioane de litri, faţă de 78,6 milioane de litri în martie, în timp ce, în mai, volumul total a fost de 109,9 milioane de litri. Pentru întreg anul, reprezentantul SNAM vedea un ritm de creştere a pieţei peste aşteptări, respectiv 10%. Scăderea vânzărilor a fost resimţită şi de jucători.

“În primele şase luni ale acestui an, s‑au vândut 40 milioane de litri, cu aproximativ 5% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Se pare că vremea va ţine cu noi în acest sezon, aşadar ne aşteptăm ca, în semestrul al doilea, vânzările noastre să se păstreze la acelaşi nivel ca anul trecut’’, afirmă Zsolt Becsi.

Apemin Tuşnad, companie cu o cotă de piaţă de circa 7% la nivel naţional, a raportat în primul semestru o cifră de afaceri de 24,5 mil. lei (5,8 mil. euro), cu 0,16% mai mică faţă de anul trecut, şi un profit brut de 3 mil. lei (0,7 mil. euro), mai mare cu 247% comparativ cu S1 2008. Compania a majorat preţurile în luna februarie, în medie cu 10%, pe fondul majorării preţurilor la materialele de ambalaj, care au fost influenţate de evoluţia nefavorabilă a cursului de schimb. În 2008, Apemin a avut o cifră de afaceri de 50,1 mil. lei (13,6 mil. euro), iar estimările pentru 2009 se ridică la 60 mil. lei.

“Această creştere se datorează şi planului nostru de economisire, pe care l-am pus în aplicare încă de la începutul acestui an şi care constă într-o serie de măsuri anticriză menite să eficientizeze cheltuielile companiei. Putem spune că afacerile Apemin Tuşnad, din punct de vedere financiar, au evoluat chiar peste aşteptările noastre, având în vedere încetinirea ritmului de creştere de pe piaţa apelor minerale’’, declară oficialul Apemin.

Şi Coca-Cola HBC, unul dintre principalii jucători de pe piaţa internă, a anunţat că vânzările de apă minerală au scăzut în primele patru-cinci luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă din 2008, compania încadrându-se în ţintă. Coca-Cola HBC dispune de mai multe surse de apă minerală, dintre care doar o parte sunt concesionate de la Societatea Naţională a Apelor Minerale (SNAM), nefiind exclusă, pentru perioada următoare, extinderea şi în alte regiuni ale ţării, în funcţie de locurile unde se obţin licenţe de exploatare.

Valoarea pieţei interne a băuturilor răcoritoare (inclusiv apa minerală) este de peste un miliard de euro, principalii producători de apă minerală fiind Romaqua Group, Bibco Biborţeni, Pepsi Americas, Dorna Apemin (deţinută de Coca-Cola), European Drinks, Perla Harghitei şi Rio Bucovina. Consumul de apă minerală pe cap de locuitor, înregistrat anul trecut, a fost de 48,5 litri, aproape jumătate din consumul din ţările Europei de Vest, unde un locuitor consumă peste 100 de litri anual, conform datelor SNAM, ai cărei membri au îmbuteliat în 2008 circa un miliard de litri.