Program de management destinat farmaciştilor, lansat de Mediplus şi Ascendis

0

Obiectivul acestui program este de a completa cunoştinţele tehnice ale farmaciștilor cu o serie de competențe complementare: relaționare, comunicare sau management. Toate cursurile dezvoltate în cadrul programului sunt acreditate de Colegiul Farmaciștilor din România, oferindu-le absolvenţilor posibilitatea de a obţine puncte EFC (Educaţie Farmaceutică Continuă). Cursurile se adresează se adreseaza farmacistilor, asistentilor farmacisti si farmacistilor manageri de farmacie, care doresc sa-si perfectioneze abilitatile si cunostintele de management si comunicare cu pacientul.

 

 

Versiunea pilot a programului „Managementul performant al farmaciei” a fost lansată în zona de Vest a ţării, urmând ca, pe parcursul anului 2013, programul să fie extins şi în celelalte regiuni. Pentru început, oferta educaţională cuprinde două module, unul de comunicare şi unul de management. În viitor, se intenţionează introducerea în program şi a altor cursuri relevante pentru partenerii Mediplus.

 

 

„Dincolo de cursanţi, beneficiarii indirecţi ai acestor cursuri vor fi înşişi pacienţii care intră în farmacie. Calitatea tratamentului de care se bucură aceştia depinde substanţial de calitatea pregătirii personalului angajat în farmacia respectivă. Pe acest segment, proiectul  dezvoltat de Mediplus şi Ascendis îşi va arăta adevărata eficienţă şi contribuţie”, declară  Sorin Mirică, Business Unit Director PharmaRetail şi coordonator al programului din partea Mediplus.

 

 

„Iniţiativa Mediplus a venit într-un moment foarte bun pentru noi. La începutul anului 2012 am lansat programul 3D Medical Care, destinat medicilor, şi aveam, deja, în lucru un al doilea program gândit pentru personalul din farmacii. Ambele programe au fost create plecând de la o realitate a sistemului de sănătate românesc: atât farmaciştii cât şi medicii au doar de câştigat dintr-o mai bună relaţionare cu pacienţii. Profesia de farmacist a cunoscut schimbări fundamentale în ultimii ani. Dacă în urmă cu 20 de ani era suficient să ai cunoștințe ample în domeniul farmaceutic și să poți lucra cu rețete magistrale (abilități deprinse în facultate), astăzi farmacistul trebuie să fie în acelaşi timp farmacist, antreprenor, manager, consultant şi lider”, declară Radu Apostol, trainer şi coordonator al programului din partea Ascendis.

 

 

„Între obiectivele Colegiului Farmaciștilor din România se numără şi inițierea, promovarea, organizarea şi acreditarea, în domeniul său de competenţă, a formelor de educație farmaceutică continuă şi ridicarea gradului de competenţă profesională a membrilor săi. În acest context, iniţiativa lansării unui astfel de program educaţional este salutară. Dezvoltarea competenţelor de relaţionare şi antreprenoriat reprezintă o completare a cunoştinţelor fiecărui farmacist, cu atât mai mult cu cât numeroşi membri ai Colegiului nostru deţin propria farmacie, trebuind să urmărească şi indicatori de business”, declară Prof. Dr. Dumitru Lupuleasa, Preşedintele Colegiului Farmaciștilor din România.

 

 

Înființată în 1997, Mediplus este liderul în distribuția de produse farmaceutice şi parafarmaceutice din România. Cu o echipă de aproximativ 1.000 de persoane, compania reunește mai multe divizii de import, distribuție şi promovare farmaceutică, făcând parte din A&D Pharma – cel mai mare grup farmaceutic din România. La ora actuală, Mediplus colaborează cu aproximativ 200 de furnizori interni şi externi, fiind totodată partenerul de încredere al unui număr de peste 4.000 de farmacii, situate în toate colţurile ţării.

 

 

Ascendis este cea mai mare companie de training şi consultanţă în domeniul dezvoltării organizaţionale din România, cu o echipă de 40 de consultanţi şi facilitatori şi cu un portofoliu de peste 140 de clienţi constanţi. În anul 2011, Ascendis a realizat o cifră de afaceri de aproximativ 4,2 milioane de euro.