Promoţiile prin SMS au adus premii de 20 de milioane de lei în 2008

În prima jumătate a acestui an au fost lansate 25 de campanii de marketing prin SMS în scădere cu 20% faţă de perioada similară din 2008, pe fondul crizei economice, spune Dan Vîrtopeanu, director general al Voxline Communication.

“În primul semestru din 2009 firmele care au derulat campanii prin SMS sunt tot din industria alimentară, mai puţin cele din industria cosmetică”, a declarat pentru MONEY.ro Vîrtopeanu.

Brandurile din industria de construcţii au renunţat la promoţii, pe fondul prăbuşirii pieţei imobiliare, iar cele din segmentul cosmetice/curăţenie, dar şi cele din sectorul de electronice şi electrocasnice sunt în expectativă, explică reprezentanţii Voxline cauzele scăderii numărului de pomoţii pin SMS din prima jumătate a acestui an.

Anul trecut, cele 60 de campanii de marketing prin SMS au fost organizate de către 35 de firme, care au oferit premii totale în valoare de 20 de milioane de lei.

“Promoţiile cu participare prin SMS reprezintă mai mult de jumătate din bugetele de marketing mobil”, spun oficialii Voxline.

Voxline Communication este prezentă pe piaţa locală de peste 10 ani. Printre clienţii companiei se numără Amroq Beverages (Pepsi), Star Foods (Lays), JTI (Winston), LG sau Porsche România.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed