PROTESTE ÎN RUSIA: Zeci de persoane, arestate în urma unor manifestaţii neautorizate

Mihai Barsan

Câteva sute de pesoane s-au reunit în piaţa Puşkin pentru a cere eliberarea deţinuţilor pe care ei îi consideră politici, a constatat un jurnalist al AFP.

 

Manifestanţii purtau pancarte pe care se putea citi “Rusia fără Putin” şi “Ruşine NTV”, postul de televiziune care a difuzat, joi, o emisiune în care prezenta opoziţia ca fiind vândută străinilor şi autoarea fraudelor de care acuză puterea la alegerile prezidenţiale.

 

Liderul liberal Boris Nemţov, unul dintre liderii prezenţi la faţa locului, a explicat că nu a fost cerută nicio autorizaţie pentru această acţiune deoarece nu este vorba despre o manifestaţie ci de o întâlnire cu un deputat, Ghennadi Gudkov, de la partidul de opoziţie O Rusie Dreaptă, pentru care nu au nevoie de autorizaţie.

 

 

Protestatarii cer în special eliberarea omului de afaceri Aleksei Kozlov, condamnat săptămâna trecută la cinci ani de închisoare pentru fraudă, într-un proces considerat politic de către opoziţie.

 

Poliţia a anunţat că a arestat 20 de persoane care încercau să manifesteze fără autorizaţie în apropiere de Kremlin.

 

Aceste persoane, între care şi celebra militantă Evghenia Cirickova, şi-au anunţat intenţia de a protesta individual – ceea ce nu necesită o autorizaţie specială – dar poliţia le-a ridicat, a constatat AFP.

 

Ele protestau faţă de arestarea în regiunea Krasnodar, unde vor avea loc, la Soci, Jocurile Olimpice de iarnă în 2014, a doi militanţi care anchetau unele construcţii ilegale.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole