Putin bagă zâzanie între SUA și UE

‘Americanii au ca scop slăbirea Uniunii Europene, provocarea falimentului întregului sistem de bănci europene pentru anularea datoriilor pe care le au faţă de Rusia şi Europa. Ei doresc să slăbească Europa şi să cureţe piaţa europeană pentru livrările lor de gaze de şist’, a opinat Glaziev, în cadrul unei conferinţe de presă marţi.

 

Potrivit consilierului preşedintelui rus, sancţiunile economice împotriva Rusiei, asupra cărora insistă SUA, vor slăbi Europa şi vor permite Statelor Unite să impună condiţii dezavantajoase UE şi să o atragă într-o uniune economică nefavorabilă acesteia.

 

La sfârşitul lunii martie, preşedintele american Barack Obama a declarat la Bruxelles că SUA pot furniza gaze în cantităţi care depăşesc consumul Europei pentru a înlocui importurile de gaze ruse. La recenta reuniune a liderilor G7 a fost abordată posibilitatea importurilor de gaze de şist în UE din SUA, scrie agenţia de presă menţionată.

 

Washingtonul va începe să furnizeze gaze de şist în Europa la sfârşitul anului 2015, dar aceasta implică investiţii de mai multe miliarde de dolari, potrivit Ria Novosti.

 

‘SUA îi incită pe premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk şi pe preşedintele Petro Poroşenko să sisteze importurile de gaze ruse, să rupă contractul şi să oprească tranzitul de gaze ruse spre Europa. Ucraina ridică cerinţe nerealiste şi refuză să plătească datoria la gaze, provocând o întrerupere a livrărilor de gaze naturale ruse către UE’, a afirmat Glaziev.

 

Preşedintele Obama a făcut apel la omologul său ucrainean Petro Poroşenko să diversifice importurile ucrainene de produse energetice pentru a-şi reduce dependenţa de Rusia. Kievul caută surse alternative de gaze, dar primul ministru ucrainean a recunoscut deja că Ucraina nu este încă pregătită să renunţe la gazele ruseşti.

 

La ora actuală, Kievul duce negocieri cu Moscova, cu participarea UE, pentru reducerea preţului la gaze. În noaptea de marţi spre miercuri, directorul executiv al Gazprom, Aleksei Miller, a declarat că societatea rusă a amânat pentru 16 iunie termenul de rambursare anticipată pentru gazele furnizate Ucrainei, iar negocierile continuă.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed