Putin și Obama au vorbit o oră și jumătate la telefon

Anghel Alexandru

 

Vladimir Putin a evocat “ameninţarea reală care există la adresa vieţii şi sănătăţii cetăţenilor ruşi din teritoriul Ucrainei”, dar şi “faptele infracţionale ale ultranaţionaliştilor sprijiniţi de actuala autoritate de la Kiev, anunţă un comunicat al Kremlinului.

 

În cursul conversaţiei telefonice, care a durat 90 de minute, preşedintele american l-a îndemnat pe omologul său rus să-şi retragă forţele din Crimeea şi l-a avertizat în privinţa unei izolări a Rusiei pe scena internaţională, dacă va insista să intervină în Ucraina.

 

Obama i-a spus lui Putin că a încălcat legislaţia internaţională mobilizând trupe în Ucraina şi i-a solicitat să discute paşnic cu autorităţile de la Kiev pe marginea îngrijorărilor sale privind situaţia populaţiei rusofone din această ţară, a anunţat Casa Albă.

 

Mişcările de trupe ruse în Ucraina constituie o “încălcare clară a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, ceea ce este o abatere de la legislaţia internaţională”, i-a declarat Obama lui Putin, potrivit administraţiei americane.

 

“Statele Unite condamnă intervenţia rusă în teritoriul ucrainean”, anunţă Casa Albă.

 

În plus, “Statele Unite îndeamnă Rusia să reducă tensiunile prin retragerea forţelor sale de la bazele din Crimeea şi să se abţină de la orice amestec, oriunde, în Ucraina”, anunţă aceeaşi sursă.

 

Washingtonul a afirmat că “recunoaşte legăturile istrocie şi culturale solide dintre Rusia şi Ucraina” şi a cerut lansarea unui dialog între cele două părţi, “cu o asistenţă internaţională, dacă se impune”.

 

“Statele Unite sunt pregătite să participe” la acest dialog, potrivit Casei Albe.

 

În cele din urmă, Obama “a spus clar că o continuare a încălcării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei de către Rusia va avea consecinţe negative asupra locului Rusiei în cadrul comunităţii internaţionale”, a anunţat administraţia americană.

 

“În orele şi zilele următoare, Statele Unite vor purta consultări de urgenţă cu aliaţii şi partenerii lor din cadrul Consiliului de Securitate al ONU” şi alte organisme internaţionale, potrivit aceleiaşi surse.

 

În acest interval de timp, “Statele Unite vor suspenda participarea lor la întâlnirile de pregătire a summitului G8”, prevăzut pentru iunie la Soci, în Rusia, a precizat Executivul american, confirmând o posibilitate evocată vineri de către un oficial de rang înalt de la Washington.

 

“Continuarea încălcării legislaţiei internaţionale de către Rusia va conduce la o mai mare izolare politică şi economică”, a avertizat Casa Albă.

 

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole