Rafinăria rușilor a poluat un oraș întreg. Primarul: ”M-am dus peste ei, noaptea ca hoții”

Cristian Matache

Rafinăria rușilor de la Ploiești, Lukoil Petrotel, a făcut aerul din zonă irespirabil în ultimele zile. Revoltat de situație, primarul municipiului, Adrian Dobre, a dat buzna peste oficialii companiei pentru a afla ce se întâmplă. ”M-am dus din nou la Lukoil, care, noaptea ca hoţii, dau drumul la gaze toxice peste oraş, profitând de faptul că Leocadia Gavrilescu, ministrul Mediului, se culcă devreme. De altfel, şefei ALDE Prahova, i-am trimis şi un mesaj, în care i-am cerut, încă o dată, să ia atitudine. Dacă nu se rezolvă, sunt dispus să-mi instalez cortul în faţa Lukoil şi să fac sesizări peste sesizări. Apropo, Direcţia de Sănătate Publică doarme şi ea, pentru că doar ce au scăpat de Pintea de la Ploieşti. Înţeleg că băieţii şi fetele vesele de la PSD – ALDE nutresc o dragoste profundă pentru tot ce e rusesc, dar nu sunt dispus să-i las pe cei la Lukoil să-şi bată joc de un oraş şi să pună în pericol sănătatea ploieştenilor”, a scris primarul Adrian Dobre pe pagina personală de Facebook. Totodată, edilul șef a postat și un material video cu reacția reprezentanților rafinăriei Lukoil din momentul ”vizitei inopinate”.

 

Reprezentanții Gărzii de Mediu Prahova susțin că reprezentanții Petrotel au spus că „în timpul operațiunilor de pornirea instalațiilor tehnologice s-a decuplat compresorul de gaze din Instalația Cracare Catalitică, fapt ce a condus la dirijarea gazelor către facla rafinăriei și, timp de 12 – 15 minute, acestea au ars fum negru”.

 

Într-un comunicat anterior, oficialii refinăriei au spus următoarele: ”Vă informăm că începand cu 30 martie 2019, RAFINARIA PETROTEL-LUKOIL va intra în procedură normală de pornire. Pornirea se va executa în conformitate cu regulamentul de funcționare și procedurile de operare specifice tuturor rafinăriilor. Vă asigurăm că rafinăria va conduce procesul de pornire astfel încât să minimizeze cât mai mult efectele asupra factorilor de mediu. Operațiunile de pornire se vor incheia marți, 2 aprilie 2019”.

 

Petrotel Lukoil este cea de-a treia rafinărie ca dimensiune din țară, după Petromidia și Petrobrazi.

 

 

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole