Război Rusia – Ucraina, ziua 242. Un milion şi jumătate de familii ucrainene au rămas, ieri, în întuneric după un nou val de atacuri ale Rusiei asupra infrastructurii energetice. Au fost afectate şi regiuni din vestul Ucrainei, departe de linia frontului. Primăria din Kiev a avertizat că locuitorii capitalei ar putea fi lipsiţi de curent electric şi căldură “mai multe zile sau chiar săptămâni”. În acest timp, ruşii îndeamnă, şi mai insistent, populaţia civilă din Herson să se retragă pe malul estic al Niprului.












