Războiul pentru putere în România riscă să conducă la un nou conflict cu UE

Ministrul român al Justiţiei Tudorel Toader a declarat că va decide în curând asupra viitorului procuror general, cel vizat – Augustin Lazăr – fiind „ultima figură importantă a unui proces anticorupţie apreciat pozitiv la Bruxelles“.

 

Lazăr are în subordine aproximativ 2.500 de procurori, inclusiv din unitatea de combatere a criminalităţii organizate, DIICOT, şi din unitatea anti-corupţie, DNA.

 

Demiterea sa ar putea însemna „sfârşitul unei ere pentru procurorii“ români, în condiţia în care DNA este de câteva luni în căutarea unui nou şef după înlăturarea Laurei Codruţa Kovesi, atrage atenţia Reuters.

 

În ultimii cinci, procurorii români au obţinut aproape cinci mii de condamnări în dosare de corupţie, printre cei găsiţi vinovaţi numărându-se 26 de parlamentari şi 83 de primari, miniştri, şefi de consilii judeţene, directori de companii de stat şi magistraţi. Nu a scăpat nici Liviu Dragnea, liderul social-democraţilor fiind împiedicat astfel să devină prim-ministru printr-o condamnare într-una din cele trei anchete deschise pe numele său. Însă şeful partidului de guvernământ neagă acuzaţiile formulate la adresa sa şi se prezintă drept victimă a unei vânători de vrăjitoare în clasa politică declanşate de sistemul judiciar. În aceeaşi notă, Guvernul în exerciţiu al României susţine că „procurorii DNA au distrus destinele unor oameni nevinovaţi“, semnalează Reuters, citat de adevarul.ro. 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed