Reacția celor care dețin firma care gestiona stația GPL din Crevedia: Căutăm să identificăm cu rapiditate și eficiență soluții concrete care să sprijine persoanele în suferință

0
default

Reprezentanții firmei Flagas SRL, care gestionau stația GPL din Crevedia, au reacționat după exploziile de sâmbătă, în care și-au pierdut viața două persoane și au fost rănite alte zeci de persoane. Într-un comunicat semnat de Ionuț Doldurea (fiul primarului din Caracal) și Cosmin Stîngă se precizează că se caută soluții pentru sprijinirea persoanelor afectate de explozii.

„Urmare a tragediei cauzate prin incendiul din localitatea Crevedia, în reprezentarea societății FLAGAS SRL ne găsim cu prioritate preocupați în aceste zile de situația victimelor și a tuturor persoanelor care au avut și au de suferit în orice mod din pricina acestui accident.

La nivelul companiei și la nivel personal, ca administratori ai acesteia, căutăm să identificăm cu rapiditate și eficiență soluții concrete care să sprijine persoanele în suferință și efortul autorităților, și care să completeze mobilizarea impresionantă și angajamentul pe care deja mulți oameni de bună credință le-au dovedit fără ezitare.

Încercați de nespusă mâhnire, înțelegem devastați incercarea extremă prin care trec atât de multe familii și sperăm să nu fim descalificați în străduința asumată de a o alina.

În contextul dat și din respectul datorat îndeosebi celor direct afectați de această nenorocire, comunicările noastre vor fi rare și reținute, inclusiv procedurile penale deja inițiate impunându-ne, chiar dacă astăzi nu la nivel formal, o astfel de conduită”, se arată în comunicatul firmei Flagas SRL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.