Realitatea TV: Sfântul Fisc şi afacerile de succes ale preoţilor

120 de sticle cu „Sângele Domnului”, atât trebuie să cumpere de la Arhiepiscopia Bucureştilor fiecare parohie din subordine. Şi pentru că băutura slăbeşte ţinerea de minte, ordinul a fost pus pe hârtie. Purtătorii de sutană spun, însă, că vinul are cel puţin două mari defecte: e acru şi scump. Deci nu poate fi băut. Mai mult, la vremuri de criză, Arhiepiscopia îl ocoleşte până şi pe Sfântul Fisc.

„Suntem obligaţi să cumpărăm vin. Au făcut o conferinţă administrativă. 120 de litri de vin. Suntem obligaţi să îl luăm. Şi o să-l luăm, n-avem încotro. Ne obligă să luăm şi tămâie sau lumânări. 120 de sticle costă 70 de milioane de lei”, a spus preotul paroh de la Biserica Sfântul Gheorghe de pe Calea Griviţei din Bucureşti.

5.000 de lei noi, atât este amenda, afişată în biserică, cu care preotul Cristian Dumitru din Ciocăneşti, judeţul Dâmboviaţ, îşi ameninţă enoriaşii. Pedeapsa îi vizează pe credincioşii care aprind alte lumânări decât cele vândute la el în biserică. Preotul spune că face asta de frica superiorilor de la Arhiepiscopie. El nu s-a mulţumit să-i ameninţe pe enoriaşi: şi-a pus afurisenia pe hârtie şi a afişat-o în biserică. Citește mai mult pe Realitatea.NET

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed