Reguli Feng Shui esenţiale pentru amenajarea casei tale

1. Invită norocul în casa ta. Uşa de la intrare şi holul sunt spaţii prin care pătrund energiile în casă. Tocmai de aceea este foarte important să nu încarcăm aceasta zonă cu diverse lucruri inutile, care nu fac decât să stocheze energiile negative. Se recomandă decorarea holului de la intrare cu obiecte decorative care au un aport energetic pozitiv: un tablou frumos, o plantă verde, un fototapet care să reprezinte o imagine din natură etc.

Pentru un plus de noroc chinezii îşi agaţă de tocul uşii un şnur de culoare roşie.

 

2. Scapă de vechituri şi dezordine. Specialiştii în arta Feng Shui recomandă să evităm aglomerarea casei cu lucruri vechi. Mulţi dintre noi, din lipsă de spaţiu, obişnuiesc să stocheze tot felul de obiecte prin colţurile camerelor. Conform principiilor Feng Shui, colţurile aglomerate din casă sunt zonele în care se adună energiile negative, care contribuie la dezechilibrul energetic al locatarilor.

Renunţând la lucrurile vechi şi nefolositoare veţi obţine mai mult spaţiu şi o mai bună perspectivă pentru amenajarea corectă a casei.

 

3. Caută echilibrul. Maeştrii Feng Shui sunt convinşi că unul dintre cele mai importante elemente ale unei case este echilibrul energetic. Obţinerea echilibrului în amenajarea casei se poate realiza cu ajutorul îmbinării corecte a culorilor, având grijă ca în fiecare cameră din casă să fie prezente, în diferite forme, nuanţe sau elemente care reprezintă cele cinci elemente esenţiale vieţii: lemnul, focul, pământul, metalul şi apa.

Astfel, putem folosi în decorarea si amenajarea casei florile şi plantele pentru a reprezenta Lemnul, lumânări parfumate pentru elementul Foc, diverse vase ceramice sau pietre pentru elementul Pamânt, mini fântâni curgătoare sau acvarii cu peşti pentru Apă şi decoraţiuni din metal şi fier pentru elementul Fier, desigur.

 

4. Inspiră-te din natură. Folosirea elementelor naturale în amenajarea şi decorarea casei va aduce un plus de relaxare şi linişte în casă. Florile, plantele, mobilierul din lemn împletit, diverse coşuri împletite, decoraţiuni cu scoici sau nisip – toate vor aduce un plus de energie în casă. Chinezii consideră că bambusul aduce noroc şi fericire.

 

5. Amplasează corect oglinzile. Oglinzile sunt folosite în decorarea interioarelor şi datorită capacităţii de a mări vizual încăperea. Conform principiilor Feng Shui oglinzile trebuie amplasate astfel încât să reflecte doar lucruri şi obiecte încărcate pozitiv. De pildă, plante de interior, un tablou care reprezintă natura etc.

Specialistii Feng Shui recomandă să evităm montarea oglinzilor în camera copiilor, dormitor sau pe hol. Pe hol şi nu numai oglinzile nu trebuie sa reflecte imaginea uşilor, în mod special pe cea a băii. In dormitor trebuie sa avem grijă ca oglinda sa nu fie poziţionată cu faţa spre pat.

 

Citeşte mai mult şi vezi foto pe www.casadex.ro

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed