”Republica Costel Alexe”. Tocmai a fost promovat un CONDAMNAT PENAL

0

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a numit în conducerea Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) un apropiat care a fost condamnat penal pentru conducere fără permis și care acum se află în perioada de supraveghere, scrie Reporter de Iași.

 

 

TĂIEREA BANILOR este o prioritate. Rareș Bogdan se REVOLTĂ

 

 

E vorba despre Marius Grațian Benchea, care este coordonator al unui ONG intitulat Serviciul Voluntar de Ambulanță. El a fost prins de poliție conducând fără permis în 2017, fiind condamnat în 2019 la opt luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei și un termen de supraveghere de 2 ani.

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) este un organism local care, conform legii, funcționează în „scopul asigurării bunei desfășurări și sporirii eficienței serviciului polițienesc”. Printre colegii lui Benchea din ATOP se află șefii Inspectoratului Județean de Poliție și de Jandarmi, ai Poliției Locale și unul dintre subprefecți.

 

S-a aflat când se termină pandemia. Câți ani vom mai purta masca de protecție

 

 

Consiliul Județean Iași a transmis că Alexe știa de condamnarea penală a lui Benchea înainte de numire, dar a luat totuși decizia de a-l promova în funcție după ”ce în urma discuțiilor preliminare cu Serviciul de Probațiune privind evaluarea comportamentul domnului Benchea, feedback-ul a fost unul pozitiv”. Citește aici tot punctul de vedere al CJ Iași

Benchea, la rândul său, a scris pe Facebook că ”nu am furat, nu am înșelat, nu am comis o crimă, nu am dat șpagă, nu am cerut șpagă, nu am făcut trafic de influență și nu m-am sustras de la interpelările făcute de organele judiciare. Greșeala respectivă este personală. ONG-ul pe care îl coordonez si care este foarte implicat spre a face bine in comunitate, a venit în sprijinul autorităților acolo unde e nevoie”.

Costel Alexe, la rândul său, este inculpat într-un dosar de corupție al DNA, fiind acuzat că a primit șpagă câteva tone de tablă de la combinatul siderurgic din Galați cât a fost ministru al Mediului. În ciuda cererii publice a președintelui Iohannis de a demisiona, Alexe (PNL) a rămas șeful CJ Iași. (Foto: Costel Alexe – InquamPhotos / Octav Ganea)

Citește tot articolul pe Reporter de Iași