Republicanii, resemnaţi, acceptă reforma sănătăţii a lui Barack Obama

„Obamacare, aceasta este legea”, a declarat John Boehner pentru postul de televiziune ABC, folosind denumirea prescurtată a acestei reforme.

 

Întrebat despre o posibilă încercare de abrogare după recentele alegeri legislative, el a răspuns că „alegerile schimbă acest lucru”.

 

Republicanul a scris ulterior pe Twitter că reforma „va creşte costurile şi va ameninţa locurile de muncă. Scopul nostru a fost şi va rămâne abrogarea totală”.

 

Orice schimbare a legii, chiar votată de Cameră, va fi blocată de Senat şi Casa Albă, controlate de democraţi, dar aceasta nu i-a împiedicat pe republicanii din Camera Reprezentanţilor să voteze de mai multe ori abrogarea ei simbolică.

 

Promulgată de Barack Obama în 2009 după o bătălie în Congres, reforma face obligatorie asigurarea medicală şi va intra în vigoare în 2014.

 

Această obligativitate a generat nemulţumirea dreptei americane, revoltate de ideea că statul federal ar putea forţa cetăţenii să cumpere un produs, indiferent care ar fi acesta.

 

Dar Curtea Supremă, sesizată de mai multe state conduse de republicani, a tranşat în iunie în favoarea preşedintelui, făcând imposibilă orice nouă procedură judiciară.

 

Candidatul republican la preşedinţie Mitt Romney a promis ca, în cazul în care va câştiga alegerile, să semneze încă din prima zi a mandatului său un decret pentru a dispensa statele de aplicarea legii. În Congres, republicanii sperau să poate tăia resursele necesare aplicării reformei.

 

Un alt anunţ conciliant al lui John Boehner a fost acela potrivit căruia republicanii apreciază drept posibilă o reformă a legilor privind imigraţia, în timp ce în Statele Unite trăiesc 12 milioane de imigranţi ilegali.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed