Restricții DURE pentru localitățile cu peste 3 la mie! Nimeni nu mai iese

Românii din localitățile în care rata de infectare depășește 3 ar putea avea interzis la deplasarea în afara acestora, cu câteva excepții, potrivit unei propuneri de hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) care s-a întâlnit joi după amiază pentru a decide noile restricții. Pentru a intra în vigoare aceste măsuri trebuie aprobate și de Guvern.
 
Potrivit draftului de document consultat de de HotNews.ro se interzice deplasarea persoanelor în afara localităților în care rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile depășește 3 la 1.000 de locuitori, cu următoarele excepții motivate de:
  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie şi locul/locurile de desfășurare a activității profesionale şi înapoi;
  • deplasarea pentru asistențămedicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanță, precum şi pentru achiziționareade medicamente;
  • deplasări în afara localitățilorale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

 

AUR le cere iertare românilor: Dacă ne mai pierdem calmul uneori, vă rugăm să ne iertați

 

De menționat că anul trecut, în mai, când România ieșea din starea de urgență și intra în starea de alertă, motivele pentru deplasările în afara localității erau mai multe decât cele propuse acum.
Restricții vor fi și pentru deplasarea în interiorul localităților, în funcție de rata de infectare. Astfel, dacă rata de infectare depășește 4, locuitorii se pot deplasa in afara locuinței până la ora 20.00 pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică.Dacă rata depășește 7,5, restricția se aplică pentru toată durata săptămânii.
 

De asemenea, potrivit propunerii CNSU, dacă rata de infectare depășește 4, magazinelevor fi deschise doar, până la ora 18.00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile depășește 7,5 la 1.000 de locuitori, restricțiile prevăzute pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică se aplică pe întreaga durată a săptămânii.

De asemenea se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness..
Potrivit draftului de document, se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în perioadele 03.04-04.04.2021 și 01.05 –02.05.2021 în intervalul orar 20.00-02.00 pentru participareala slujbele religioase oficiate cu ocazia Paștelui Catolic,respectiv a Paștelui Ortodox.​

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed