Rețeta simplă pentru ardeii umpluți. Ce orez trebuie să folosești, de fapt

0

Rețeta simplă pentru ardeii umpluți. Ce orez trebuie să folosești, de fapt. Ardeii umpluți sunt unul dintre preparatele cele mai îndrăgite ale românilor.

Secretul stă în carnea pe care o alegem, dar și în orez. Este de preferat ca acesta să fie aibă bobul lung pentru ca experiența culinară să fie cea așteptată.

Ingredientele necesare pentru rețeta de ardei umpluți cu carne de pui sunt următoarele:

Rețeta simplă pentru ardeii umpluți. Ce orez trebuie să folosești, de fapt

  • 15-16 ardei medii
  • 100 g orez
  • 500 g carne de pui tocată
  • 2 cepe
  • 1 ou
  • mărar, piper, sare, cimbru – după gust

Pentru sos

  • 50 ml ulei
  • 3 cepe medii
  • 400 g piure de roșii (o conservă)
  • busuioc proaspăt

Rețeta simplă pentru ardeii umpluți. Ce orez trebuie să folosești, de fapt

Înainte de a ne apuca de treabă trebuie să spălăm bine ardeii și să îi curățăm de semințe, făcându-le un căpăcel în zona codiței.

Alegem apoi și spălăm și orezul, iar ceapa o tocăm mărunt.

Se pune orezul într-un bol împreună cu ceapa tăiată, carnea tocată, oul, mărarul, cimbru, sare şi piper. Se amestecă bine compoziţia de carne.

Rețeta simplă pentru ardeii umpluți. Ce orez trebuie să folosești, de fapt

Se ia apoi fiecare ardei în parte și se umple cu compoziția obținută, iar apoi toți vor fi aranjați într-o cratiță care va ajunge la cuptor.

Ardeii se acoperă cu puțin apă călduță și se lasă la fiert la foc potrivit, iar până sunt gata se pregătește sosul.

Se curăță ceapa și se taie în formă de solzi, se pune la călit în ulei încins, iar apoi, după ce s-a înmuiat se pune piureul de roșii și se amestecă încet pentru a nu se prinde.

Se condimentează după gust cu piper și busuioc și apoi se adaugă peste ardei. După ce au fiert ardeii pe aragaz, mai bagă-i 20-30 de minute la cuptor să se rumenească.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.