Revista presei interne 17.08.2010 – Băncile împrumută primăriile la dobânzi de 13%

Statul ar putea încasa până la 1,4 miliarde de euro în urma adoptării unei amnistii fiscale, sumă apropiată ca dimensiuni de o tranşă din împrumutul acordat de FMI şi CE, titrează Capital.

O parte din problemele bugetului s-ar putea rezolva prin repatrierea sumelor „ascunse” de români în străinătate, crede miliardarul Dinu Patriciu. El vede statul încasând până la puţin peste 1% din PIB din taxele de „albire” a banilor negri. Adică ceva mai mult decât o rată din acordul de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional. În plus, sunt mari şanse ca sumele intrate în legalitate să fie investite în România. Omul de afaceri consideră că ar putea fi vorba de 15-20 de miliarde de euro, de cinci-şase ori mai mult decât nivelul estimat al investiţiilor străine directe pentru 2010.

Celor care se debranşează de la sistemul centralizat de încălzire li s-au pregătit oferte promoţionale, scrie Evenimentul zilei. Incertitudinile privind costul încălzirii centralizate la iarnă, după eliminarea preconizată a subvenţiilor, au dezgheţat piaţa de centrale termice murale, pe gaze naturale.

Cei mai mari jucători de pe piaţă au lansat deja promoţii la acest tip de centrale sau pregătesc oferte cu preţuri reduse pentru această toamnă. Compania Baxi România, de pildă, a lansat, la începutul lunii trecute, campania „Marea debranşare”, care va dura până la 31 decembrie.

Ziarul Financiar scrie despre ce clienţi au găsit băncile pentru a le împrumuta sute de milioane de lei la dobânzi de 13%. Primăriile sectoarelor 1, 3, 4 şi 6 au împrumutat de la BCR 800 mil. lei în 2010. În total autorităţile locale au împrumutat de la bănci 1,4 mld. lei în 2009 şi 2010. Băncile au găsit astfel cui să dea credite în lei cu 13%, în condiţiile în care Guvernul cere dobânzi sub 7%, iar companiile şi persoanele fizice ezită să se îndatoreze.

Primăriile şi consiliile judeţene au luat anul trecut şi în perioada ianuarie-martie 2010 credite de peste 1,4 mld. lei (circa 360 mil. euro), patru primării de sector împrumutând doar în ianuarie echivalentul a 200 mil. euro, arată datele publicate pe e-licitaţie.ro.

De exemplu, Primăria sectorului 1 a împrumutat în ianuarie 298 mil. lei (circa 70 mil. euro) de la BCR, acesta fiind cel mai mare credit acordat de la începutul lui 2009 încoace. Împrumutul reprezintă un sfert din bugetul de circa 1,2 mld. lei de anul trecut. Sectoarele 3, 4 şi 6 au luat în aceeaşi lună de la BCR credite cu valori cuprinse între 116 şi 279 mil. lei. Majoritatea finanţărilor sunt credite de investiţii, potrivit datelor de pe e-licitaţie.ro, dar oficialii primăriilor de sector nu au dorit să comenteze telefonic situaţia. Dobânzile la aceste credite sunt în general Robor (indicator interbancar) plus o marjă între 3% şi 5,5%, ceea ce înseamnă dobânzi finale de 10%-13%.

Ajutoarele de stat pentru IMM-uri vor rămâne, din păcate, la fel de inaccesibile ca până acum întreprinderilor mici, deşi Guvernul a modificat mai multe acte normative în scopul creşterii numărului de firme care au acces la finanţările de acest tip, scrie Curierul Naţional. Deşi premierul a anunţat că va fi coborât plafonul cerinţelor pentru IMM-urile care solicită ajutoare nerambursabile la nivelul investiţiilor de 5 mil. euro şi creării a minimum 30-50 de locuri de muncă, apariţia HG 588/2010 nu va avea efectul scontat. Motivele sunt următoarele: nivelul investiţiei minime a rămas la 10 mil. euro şi nu a fost coborât la 5 mil., cum s-a susţinut, şi chiar şi acest nivel de 5 mil. este mult prea ridicat pentru IMM-uri. Chiar şi numărul societăţilor comerciale care vor beneficia de aceste ajutoare este limitat, având în vedere că pentru perioada 2008-2013 sunt prevăzute ajutoare pentru circa 125 de firme, cu o medie anuală de 25.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed