Revoltă la Guantanamo: Autorităţile au fost obligate să tragă cu gloanţe de cauciuc

0

Comandantul „a ordonat transferarea deţinuţilor din celule comune în unele individuale în tabăra 6 pentru a asigura sănătatea şi siguranţa acestor deţinuţi”, a anunţat purtătorul de cuvânt al închisorii, Robert Durand, într-un comunicat.

 

„Această acţiune a fost adoptată ca răspuns la eforturile deţinuţilor de a limita capacitatea gărzilor de a-i supraveghea acoperind camerele de supraveghere, ferestrele şi pereţii de sticlă”, a explicat el.

 

Gardienii au intervenit pentru a înlătura aceste obstacole, dar „unii deţinuţi au rezistat cu ajutorul unor arme improvizate, iar ca răspuns au fost trase patru gloanţe «mai puţin letale»”, a declarat el, fără a preciza tipul acestora.

 

„Gardienii sau deţinuţii nu au fost răniţi grav”, potrivit aceleiaşi surse, care nu a oferit detalii.

 

Avocatul celor doi kuwaitieni aflaţi în greva foamei, locotenent-colonelul Barry Wingard, a deplâns folosirea forţei, într-un e-mail trimis AFP.

 

„Acţiunea responsabililor închisorii este exact inversul a ceea ce cred că ar fi trebuit făcut. Greva foamei ar fi fost încheiată astăzi” dacă exemplarele din Coran ale acestor bărbaţi nu ar fi fost răsfoite, a declarat el.

 

„Singurul lucru constant la Guantanamo este că forţa pare să sfideze întotdeauna logica şi bunul simţ”, a scris avocatul, afirmând că speră într-o intervenţie a Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, singurul care are acces la taberele deţinuţilor.

 

Potrivit avocaţilor, majoritatea deţinuţilor din tabăra 6, unde se află 130 de persoane, sunt în greva foamei după o percheziţie, la începutul lui februarie, în cadrul căreia au fost examinate exemplare din Coran în mod inadecvat, perceput de ei drept o profanare. Potrivit Pentagonului, joi erau 43 de grevişti, de patru ori mai mulţi decât în urmă cu o lună, iar 11 erau alimentaţi forţat.

 

În total, închisoarea are 166 de deţinuţi, majoritatea aflaţi acolo de peste 11 ani fără a fi inculpaţi sau judecaţi, în timp ce Barack Obama nu şi-a respectat promisiunea de a închide acest centru de detenţie controversat din Cuba.