Până la 1 februarie, 226 de companii şi-au publicat rezultatele pe trimestrul patru, iar 77% dintre acestea au depăşit estimările, în timp ce 8% au fost în linie cu aşteptările analiştilor. Goldman Sachs, cea mai mare bancă de investiţii americană, a anunţat un profit de 5 miliarde de dolari în perioada octombrie-decembrie 2009, semnificativ peste aşteptările pieţei.
Şi alte nume mari, precum Starbucks, Ebay sau ExxonMobil au înregistrat profituri peste aşteptări. La polul opus, aproximativ una din şapte companii din S&P 500 a înregistrat rezultate sub aşteptări. Un exemplu în acest sens este Bank of America, care a înregistrat pierderi de peste 5 miliarde de dolari după ce a înapoiat fondurile primite de la autorităţile americane.
Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel








