Astfel, pentru Monica Macovei votaseră, până în seara zilei de ieri, 2.836 persoane, reprezentând 15,5% din totalul opțiunilor de vot, în timp ce Victor Ponta adunase doar 2.633 voturi, adică 14,4% din opțiunile electoratului care și-a exprimat alegerea pe aplicația Votează.
Primul în lista opțiunilor cititorilor Money.ro se menține Klaus Iohannis, care a cumulat 6.937 voturi, reprezentând 37,8% din numărul total de voturi exprimate. Pe locurile 2 și 3 se află Monica Macovei și, respectiv, Victor Ponta, iar pe poziția a patra se află Corneliu Vadim Tudor, cu 1.345 voturi obținute (7,3% din voturi).
Candidatul independent Călin Popescu Tăriceanu, care a contabilizat 1.330 voturi 97,3% din total) este, în opțiunile de vot ale cititorilor noștri, peste Elena Udrea, care a adunat 1.129 voturi (6,2%). Urmează, în luptă strânsă pentru locul 7, Kelemen Hunor, cu 623 voturi, și Dan Diaconescu, cu 622 voturi.
Rezultatele sondajului desfășurat de Money.ro pe aplicația Votează diferă mult de rezultatele exit-poll-urilor anunțate aseară. Astfel, la exit-poll-ul realizat de CSOP și prezentat de Realitatea TV, cele mai multe voturi le-a adunat candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta: 38,2% din opțiunile electoratului. Klaus Iohannis se situează abia pe locul al doilea, în respectivul exit-poll, cu 32,1% din voturi.
Pe poziția a treia s-au plasat, conform rezultatelor de ieri de la ora 19.00 trei candidați: Monica Macovei, Elena Udrea și Călin Popescu Tăriceanu. Fiecare dintre aceștia a adunat câte 6% din voturile alegătorilor. Atenție, aceste estimări nu conțin datele de la secțiile de vot din străinătate.
Spre deosebire de situația votului Money.ro, în exit-poll-ul Realitatea TV Corneliu Vadim Tudor nu figurează pe niciunul din primele șase locuri.
Aproape 18.500 de români au votat până ieri seară în cadrul sondajului nostru, care poate fi accesat AICI. Reamintim că votul continuă și că este foarte simplu să-ți exprimi opțunea de vot, nefiind necesară nicio înregistrare prealabilă.







