SIF-urile şi-au reluat locul în topul celor mai lichide acţiuni şi au avut cele mai bune volume din ultima săptămână. SIF Oltenia a avut rulaje de 8,5 milioane de lei dar şi o depreciere de peste 3%.
Cea mai semnificativă scădere din acest sector a avut SF Banat Crişana, de aproape 5%. Acţiunile au generat al doliea rulaj din piaţă, după tranzacţii cu 4 milioane de acţiuni. Jumătate din ele s-au dat în ultimele secunde de tranzacţionare.
În sectorul bancar, Erste Bank a pierdut ce câştigase cu o zi înainte şi chiar mai mult. Titlurile au fost la un pas să închidă aproape de 123 de lei dar ultima tranzacţie s-a încheiat la 126 de lei. Acţiunile au pierdut aproape 4% pe volume mult mai mici ca ieri. Lichiditatea abia a depăşit 600 de mii de lei. Cea mai stabilă a fost Banca Transilvania unde deprecierea a fost de 0,6%.
Dafora continuă să rămână în atenţia investitorilor. Titlurile au avut rulaje de 2,6 milioane de lei şi au reuşit să termine în staţionare în ciuda corecţiilor generalizate.
Tot în sectorul energetic, Transelectrica nu a ţinut cont de tendinţa pieţei şi a reuşit să închidă pozitiv cu un procent şi jumătate. Compania a anunţat că agentia Standard & Poor’s a reconfirmat ratingul pentru Transelectrica, respectiv BB+/ perspectiva negativa – cotatie egala cu cea suverană.
Agitaţia de pe piaţa valutară a ridicat interesul şi pe contractele pe perechea euro-leu unde lichiditatea a depăşit 570 de mii de euro. Pe scadenţa decembrie s-au încheiat 557 de contracte, euro fiind cotat în creştere cu 1,33% la 4,37 de lei. Lichiditatea pe toate pieţele administrate de BVB s-a ridicat la 10 mil de euro.






