Rezumat bursier: Indicii BVB închid pe plus, pe tranzacţii foarte mici

Deschiderea zilei nu indica o tendinţă clară la nivelul indicilor, după ce doar câţiva emitenţi generaseră tranzacţii. Odată cu avansul înregistrat pe pieţele externe şi bursa locală a trecut pe plus. Creşteri mai mari au fost în cazul BET-FI aproape 2%. Finalul aducea indicele pesze 23.500 de puncte.

SIF Banat Crişana a stagnat, iar SIF TRansilvania s-a apreciat cu 3,5%. SIF Oltenia a generat tranzacţii de peste 1,5 milioane de lei, şi a plusat peste 2%. Preţul de referinţă urcă la 1,44 de lei.  Dintre bănci, BRD a mişcat cei mai mulţi bani, peste 900 de mii. Preţul revine la 12,1 lei.

Acţiunea Bursei de Valori Bucureşti completează Top5 lichiditate pe ultimul loc. Titlurile au plusat aproape 3% şi închid la 30 de lei, cu o zi înainte de publicarea rezultatelor financiare semestriale.

În sectorul energetic Dafora a plusat 1,5%, după ce acţionarii au respins divizarea societăţii. Acţiunile Rompetrol Rafinare şi-au temperat declinul până la final, de la 5%, la 1,5%.

În piaţă s-au remarcat şi acţiunile Oltchim, unde avansul a fost de peste 5%. Unităţile de fond OTP WiseRo au plusat 3% şi închid foarte aproape de 175 de lei.
Rulajele pe segmentul de acţiuni de abia au depăşit 1,5 milioane de euro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed